28 iulie 2021, 7:52

Secretele pisicilor de la Casa Albă

Președintele Biden și Prima Doamnă Jill Biden au declarat că intenționează să aducă o primă felină rară în familia lor de la Casa Albă, care-i include deja pe câinii Champ și Major. Se pare că doar vreo 12 pisici au locuit la Casa Albă de-a lungul timpului, în comparație cu cei o sută de câini care au trecut pe acolo. Primii câini datează de la președinția lui George Washington, dar pisicile s-ar putea să nu fi apărut până la Abraham Lincoln și viața lor a fost mult mai misterioasă. Singurul președinte care n-a avut animale de companie în timpul mandatului a fost Donald J. Trump.

Pe unde umblau?

Pisica cu șase degete a lui Theodore Roosevelt, Slippers (Papuci), putea fi găsită adesea în bucătărie. Persana lui Herbert Hoover, Kitty, cutreiera coridoarele Casei. Dar multe pisici au rămas în cea mai mare parte în reședința familiei, la etajele al doilea și al treilea. Asta a însemnat că personalul din reședința Casei Albe a întâlnit pisicile mult mai des decât persoanele care lucrau în zonele mai aglomerate ale clădirii.

Siameza lui Amy Carter, Misty Malarky Ying Yang, obișnuia să se ascundă sub mobilier, mai ales noaptea. Misty a devenit celebră în timpul unui eveniment. La trei săptămâni de la începutul președinției lui Jimmy Carter, el și Prima Doamnă, Rosalynn, au găzduit o cină de stat pentru președintele mexican José López Portillo. În timp ce cei doi președinți au apărut în partea de sus a Marii Scări, gata să coboare spre evenimentul din Sala de Est, pe scări a apărut Misty Malarky, în lumina reflectoarelor. Cei prezenți au fost amuzați, iar pisica și-a arătat spatele și a urcat la loc scările.

Poate cea mai celebră pisică de acolo a fost Socks (Șosete), a lui Chelsea Clinton. Motanul a fost un star pe Internet cu mult înainte de Grumpy Cat și a devenit subiect de cărți, a apărut într-un tur animat al Casei Albe și Republica Centrafricană i-a dedicat chiar o serie de timbre poștale. Bill Clinton se oprea în fiecare dimineață să-l vadă, în drumul său spre Biroul Oval. Locul principal de zi era chiar înainte de Biroul Oval, unde avea acces la un vas cu crochete și era mângâiat de Betty Currie, secretara personală a lui Clinton.

Cine le curăța litiera?

Membrii personalului goleau de obicei cutiile pisicilor, dar Susan Ford, fiica președintelui Gerald Ford, se ocupa ea însăși de acest lucru, în cazul siamezului Shan. Litiera era ținută în camera lui Susan, iar ea s-a ocupat de curățat până când a plecat la facultate. Lui Shan îi plăcea să se ascundă sub patul din dormitorul Lincoln, să facă plajă în solar, să doarmă pe un încălzitor și să tragă un pui de somn cu Prima Doamnă, Betty Ford.

India, pisica lui George W. Bush. Foto: George W. Bush Presidential Library

Veterinarii făceau uneori vizite la domiciliu sau membrii personalului duceau pisicile la veterinar. Când Siam, pisica lui Hayes, s-a îmbolnăvit în timp ce familia era plecată, personalul a insistat ca medicul personal al președintelui să vină să o trateze.

Se aventurau prin vecini?

Unele pisici prezidențiale cedau curiozității și făceau plimbări prin jurul Casei Albe. În timpul lui Calvin Coolidge, se aflau două pisici, Blacky și Tiger. Cel din urmă era favoritul președintelui: uneori, Coolidge mergea pe holuri cu pisica pe gât. În 1924, Tiger a dispărut în timpul unei furtuni de zăpadă din martie. După ce poliția și Casa Albă nu l-au găsit, președintele a pus un agent al Serviciului Secret să transmită un mesaj radio prin care cerea ajutor publicului. La o jumătate de kilometru distanță, gardianul Benjamin Fink a auzit cererea și a recunoscut pisica cu dungi pe care personalul clădirii o hrănise în ultimele zile și l-a dus pe Tiger acasă.

Tom Kitten, pisica lui John F. Kennedy. Foto: John F. Kennedy Presidential Library and Museum.

Socks se plimba adesea atașat la o lesă, pe terenul Casei, cu un om sau altul din personal, uneori cu Clinton. Motanul avea un copac preferat, un stejar care a fost plantat de Dwight D. Eisenhower. Odată, el a urmărit o pasăre într-un copac și a fost aproape sugrumat de lesă înainte ca Serviciul Secret să-l salveze.

Prindeau șoareci?

Casa Albă a avut o problemă nu atât de secretă cu rozătoarele, încă din anii 1800. Pisica lui Coolidge, Blacky, a fost probabil printre cele mai bune la prins șoareci.

În timpul administrației Ford, Consiliul Național de Securitate a fost evacuat din Situation Room de la subsol, după ce au fost văzuți șobolani în încăpere. Pisica Shan nu a ajutat.

În vara anului 1977, Misty Malarky a rămas în brațe, în timp ce Administrația Serviciilor Generale a lansat un asalt total asupra șoarecilor, la insistența lui Jimmy Carter. De fapt, unul dintre câinii lui George Bush, Millie, ar fi putut fi cel mai bun exterminator recent de rozătoare, deși nu a fost de niciun ajutor atunci când un șobolan s-a băgat în piscina de la Casa Albă, în timp ce Prima Doamnă Barbara Bush înota. Președintele Carter a sărit în apă și a prins șoarecele.

Aflați mai multe despre pisicile prezidențiale la Muzeul Animalelor de Companie.

Foto: Pisica Socks pe scaunul din Biroul Oval, The U.S. National Archives and Records Administration, NAID 6036916, no restrictions


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.