În ciuda faptului că pisicile sunt cel mai des întâlnit animal de companie, după câini, știm relativ puține despre ele. Acest lucru se datorează parțial unor rațiuni practice.
Câinii sunt ușor de studiat: îi poți duce la un laborator și vor fi mulțumiți cu recompensele, dar pisicile sunt foarte teritoriale. Comportamentul unei pisici este atât de modificat de mediul său încât, dacă o mutați într-un laborator, ceea ce veți constata nu reflectă cu adevărat comportamentul său normal.
Pe de altă parte, pisicile au fost criticate pe nedrept de-a lungul istoriei omenirii. În Evul Mediu, ele erau considerate însoțitoare ale vrăjitoarelor și uneori erau torturate și arse.
Pe sau lângă stăpân, dar nu în brațele lui
Ceea ce știm despre viețile interioare ale pisicilor domestice este de obicei determinat de oamenii de știință care efectuează studii în casele lor. Deloc surprinzător, mulți dintre aceștia sunt proprietari de pisici. De curând, un studiu a descoperit că pisicile urmăresc mintal pozițiile spațiale ale stăpânilor după vocea lor, chiar și atunci când nu-i pot vedea.
O critică frecventă adresată pisicilor este că aceste mici creaturi capricioase se folosesc de oameni doar pentru paturi calde și sursă sigură de proteine. Însă felinele domestice manifestă adesea afecțiune prin apropiere, dacă nu prin interacțiune fizică, de aceea vor dormi pe sau lângă stăpânii lor sau alte pisici. Dar, ca regulă generală, majorității pisicilor nu le place să fie ridicate, îmbrățișate și sărutate.
Această înțelegere greșită conform căreia pisicilor nu le pasă de stăpânii lor vine de obicei de la oamenii dezamăgiți că pisicile lor nu se comportă ca alți oameni sau, cel puțin, precum câinii. Pisicile nu sunt oameni și nu sunt câini. Oamenii se îmbrățișează și se sărută, iar câinii devin foarte entuziasmați și sar, dar pisicile nu fac așa ceva. Ele sunt mult mai elegante, se apropie de noi, ne mângâie cu capul, iau contact cu noi și pleacă.
Acest lucru se datorează faptului că sunt descendente ale pisicii sălbatice africane, o creatură solitară. Pisicile nu sunt sociale și nu au nevoie de prieteni. În gospodăriile cu mai multe pisici, ele pot alege totuși să manifeste afecțiune lingându-se unele pe altele.
Tristețe, amărăciune, depresie
Pisicile se pot simți deprimate, dar nu poate fi vorba despre depresie în accepțiunea umană a termenului. De altfel, există probleme legate de utilizarea terminologiei de sănătate mintală la specii non-umane. Când vine vorba despre depistarea pisicilor deprimate, comportamentul lor este incredibil de subtil. Nu observăm când pisicile sunt triste pentru că o pisică amărâtă stă nemișcată și nu face mare lucru, adică exact ceea ce face în mod normal.
Schimbările de comportament pot fi un semn de suferință a pisicii. Tulburările de comportament sunt influențate de sistemul imunitar, iar sistemul imunitar este influențat de intestin. Pisica însă poate să adopte comportamentul stăpânului. De aceea, în pandemie, dacă tu ești trist/ă, este posibil ca și felina ta să se simtă la fel.
Se știe că pisicile au amintiri: dacă-și arde laba pe plita încinsă, va înceta, cel puțin câteva luni, să se mai suie pe mobila din bucătărie. Pisicile învață din experiență și rețin informații care le vor ține departe de probleme sau le vor ajuta să obțină un avantaj.
Pisicile păstrează însă și amintiri mai prozaice. Cercetătorii au aflat ce tipuri de hrană le-au plăcut cel mai mult pisicilor și le-au servit într-un anumit bol (permițându-le să-și creeze amintiri despre ce a fost servit și când), apoi au schimbat bolurile. Ei au descoperit că pisicile își puteau aminti din ce bol mâncaseră hrana preferată și căutau vasul respectiv.
Trăind doar în prezent
Ceea ce pisicile nu pot face este să proiecteze în viitor, deoarece lobii lor frontali nu sunt dezvoltați. Ele nu pot face planuri pe termen lung. Unii oameni cred că, atunci când ei ies din casă, pisica lor abia așteaptă pentru a-și face nevoile pe canapea, dar ele nu au capacitatea de a planifica.
Este posibil ca majoritatea gândurilor felinelor să fie despre cum să rămână în siguranță – să stea departe de prădători și să facă lucruri interesante, cum ar fi mănânce un șoarece „suculent”. Pentru că trăiesc într-o lume umană, cel mai probabil au gânduri legate de noi, de exemplu faptul că noul uscător pe care l-am cumpărat face un zgomot groaznic. Dar cele mai multe dintre gândurile lor sunt legate de a rămâne în siguranță și fericite.
Majoritatea pisicilor nu tânjesc după stăpânii lor absenți, așa cum nu vor prinde o minge la comandă și nu vor deveni vegane. De fapt, ar trebui să încetăm să proiectăm atribute umane asupra acestor creaturi sensibile și să le antropomorfizăm.
Sursa: The Guardian