CITIRE

Piti Puia, băiatul de etnie romă care a uimit Pari...

Piti Puia, băiatul de etnie romă care a uimit Parisul. Din ghetourile pariziene, direct pe covorul roșu de la Cannes

Mulți ar putea spune că viața lui Piti Puia pare a fi desprinsă din celebrul roman al lui Mark Twain, Prinț și Cerșetor. Băiatul în vârstă de 12 ani a ajuns să își trăiască viscul cu ochii și să pășeacă pe covorul roșu de la Cannes însoțit de cei mai mari actori ai lumii.

Românul a fost distribuit în filmul „Place des victoires”, alături de Guillaume De Tonquédec şi Richard Bohringuer stârnind  uimire şi emoţie prin povestea sa impresionantă, potrivit Adevărul.

Atât criticii de film, cât și jurnaliștii prezenți la fastuosul eveniment au rămas profund mișcați de apariția băiatului de etnie romă: „O poveste cum numai prin basme mai auzim şi mai întâlnim”, potrivit sursei citată anterior.

Piti Puia provine dintr-o famile de etnie romă, stabilită într-un cartier sărăcăcios cu locuințe imporvizate de la marginea Parisului. Băiatul a fost descoperit de directoarea de casting Elsa Pharaon, care a avut grijă ca băiatul să poată avea pregătirea necesară pentru a juca.

Astfel, vreme de mai bine de patru ani, copilul a fost ajutat de asociații și membri ai producției pentru a învăța limba franceză. Însă, talentul și seninătatea acestuia au fost calitățile care l-au făcut pe Piti Puia să își depășească condiția, să își scoată familia din ghetoul parizian și să devină vedetă de film la doar 12 ani. Mai mult decât atât, cu ocazia filmărilor, băiatul a reușită să vadă și marea pentru prima dată.

La gala Festivalului de Film de la Cannes, Piti Puia a pășit în lumea filmului însoțit de cei mai apreciați actori din lume. Pe covorul roșu a fost însoțit chiar de celebrul actor francez,  Guillaume de Tonquedec, care a ținut să îl încurajeze pe băiat: „Există oameni care visează la acest lucru toată viaţa lor. Tu înţelegi? Şi poate nu li se va întâmpla niciodată aşa ceva! Tu ai doar 12 ani şi iată-te!”, i se adresa actorul în glumă în cadrul unui interviu BFM TV, potrivit Adevărul.

Filmul în care joacă Piti Puia, „Place des Victoires” pune în prim plan povestea de viață a doi copii, Gacic, interpretat de Piti Puia şi Bruno, rol jucat de Guillaume De Tonquedec. Gacic este un „Gavroche”, un copil al străzii plin de farmec și neastâmpărat, care reușește să îi schimbe radical viața lui Bruno, un bărbat de 40 de ani, care se îndrepta cu pași repezi către dezastru, măciant de eșecuri și fără nicio perspectivă.

Sursă Foto: thomashardmeier.com

Pelicula în care joacă Piti Puia va fi lansată pe 6 noiembrie 2019 și va apărea pe marile ecrane din Franța: „Piti Puia, reţineţi acest nume! Veţi mai auzi poveşti despre acest băieţel. E o adevărată descoperire!”, au mai anunţat jurnaliştii LCI, care i-au urat un binemeritat: „Bun venit în această lume!” , potrivit Adevărul.

Sursă: Adevărul.

Sursă Cover Foto: thomashardmeier.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.