Plângeți cât de mult puteți, aceasta este recomandarea psihologului. De ce? Pentru că este cea mai bună metodă de a te descărca și pentru că adevărata putere ți-o manifești atunci când renunți la inhibiții.
Un exemplu foarte bun legat de această eliberare sufletească, este perioada imediată de după naștere. Bebelușii dispun de două modalități de exprimare: plânsul și râsul, astfel, prin singurul limbaj pe care-l cunosc, bebelușii își manifestă nemulțumirile, cum ar fi somnul, foamea etc.

Sursa: baby.unica.ro
Cu trecerea timpului și înaintarea în vârstă, oamenii încep să plângă din ce în ce mai rar, sau cel puțin nu o mai facem în fața altora, înlocuind eliberarea cu abținerea, din simpla idee de slăbiciune, însă această concepție este total greșită și nesănătoasă.
“Într-un punct critic al vieţii noastre, ajungem pe negândite să punem egal între eşec, neputinţă şi plâns. Nimic mai neadevărat! A fi puternic nu înseamnă să te abţii să plângi, nu înseamnă să te prefaci că nu ai sentimente, că eşti doar un robot cu şuruburile perfect unse, că eşti o persoană intangibilă şi atotstiutoare. Nu reuşeşti cu atitudinea asta decât să devii o persoană caraghioasă. “Nu plâng ca să nu vadă ceilalţi! Deci nu plâng pentru că mi-e frică! Deci sunt o persoană puternică?” Răspunsul este categoric NU!”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Conform tuturor specialiștilor, trebuie să-ți dai voie să trăiești liber și lipsit de prejudecăți, să-ți dai voie să-ți exprimi orice sentiment, oriunde și cu oricine. În final, sentimentele sunt cele care ne definesc pe noi ca ființe umane, iar manifestarea lor, este o demonstrație de maturitate și putere, ci nu de lașitate!

Sursa: viataverdeviu.ro
Beneficiile plânsului:
- Lacrimile sunt secreţii sărate şi alcaline produse de glandele lacrimale, având un scop biologic şi homeostatic (prin absortia lor în organism la nivelul pielii foarte subţiri de sub ochi).
- Lacrimile au scop protector, protejând împotriva factorilor iritanţi precum nisip sau vânt, curenţi de aer sau anumite impurităţi prezente în aer.
- Contribuie decisiv la eliberarea toxinelor din organism şi la instalarea stării de bine.
- Este considerat a fi o metodă eficientă pentru a elibera hormonii stresului din organism.
- Este poate cea mai rapidă, cea mai la îndemână şi firească, cea mai eficientă metodă de a înlătura durerea emoţională.
- Plânsul şi lacrimile stimulează eliberarea endorfinelor, anumite substanţe produse de creier, ceea ce, în mod natural, duce la îmbunătăţirea stării de spirit şi la diminuarea intensităţii durerii psihice.
- După o repriza de plâns, valorile tensiunii arteriale scad, iar oxigenul se absoarbe mai bine în globulele roşii.

Sursa: e-communio.ro


Comentariile sunt oprite pentru acest articol