27 aprilie 2024, 14:53

În Poiana Brașov continuă pregătirile pentru sezonul de schi. Facilități exclusive pentru brașoveni

Temperaturile sub pragul îngheţului şi ninsorile abundente din ultimele zile îi ajută pe administratorii pârtiilor din Poiana Braşov să continue pregătirile pentru deschiderea noului sezon de schi.

Pe pârtii se munceşte atât pe timpul zilei, cât şi pe timpul nopţii.

Tunurile de zăpadă funcţionează la capacitate maximă, în timp de ratrack-urile nivelează stratul de omăt de pe domeniul schiabil, informează Radio România Brașov.

În zilele următoare, minimele în staţiune vor coborî chiar şi până la -12 grade Celsius.

Reamintim că în Poiana Brașov, tunurile de zăpadă au fost pornite din 18 noiembrie, pe pârtiile Kanzel, Ruia și Doamnei.

Pe de altă parte, primarul Brașovului, Allen Coliban, anunță, în pagina sa de Facebook, facilități exclusive pentru brașoveni, pe pârtiile din Poiană.

Sezonul de schi care stă să înceapă vine cu vești bune pentru schiorii cu domiciliul în Municipiul Brașov. În fiecare zi de miercuri a sezonului, brașovenii vor beneficia de o reducere de 50% a tarifului pentru următoarele produse:
⛷ cartela de 1 zi;
🏂 cartela de 4 ore din momentul cumpărării;
⛷ cartela de la ora 11.00;
🏂 cartela de la ora 13.00;
⛷ cartela de la ora 14.00.
Prin discuții consistente, Primăria a reușit să ajungă, alături de operatorii instalațiilor pe cablu din Poiană, la o facilitate benefică pentru toți brașovenii.

Sursa foto: Costi Hodaș/Allen Coliban/Facebook


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol