13 iulie 2025, 4:03

Poliția Covasna: 5 recomandări pentru prevenirea furturilor din locuință

Par recomandări banale, dar din când în când e bine să le readucem aminte cititorilor să își ia măsurile de siguranță. IPJ Covasna atrage atenția că adoptând măsuri de siguranță puteți reduce semnificativ riscul de a deveni victima unor furturi din locuință.

1. Una dintre cele mai eficiente metode de protecţie o constituie limitarea posibilităţilor de acces la bunurile de valoare şi prelungirea timpul necesar pentru sustragerea acestora de către infractori.

Se disting două tipuri de bariere utile protejării bunurilor: fizice, constituite din elemente în special mecanice de siguranţă (uşi, încuietori, grilaje, obloane, seifuri, pereţi etc.), dar și „psihice”, care descurajează infractorii sau detectează în faza incipientă o tentativă de pătrundere prin efracţie (sisteme de securitate perimetrală, antiefracţie, control al accesului sau sisteme de supraveghere şi înregistrare video), scrie Covasnamedia.

Barierele fizice au rolul de a întârzia cât mai mult pătrunderea sau accesul la valori al infractorilor. Este necesar ca acest timp să fie suficient pentru ca cineva să sesizeze ceea ce se întâmplă şi să anunţe Poliţia. De asemenea, întârzierea necesară pentru depăşirea acestor bariere îi determină pe cei în cauză să renunţe.

Barierele psihice au drept scop descurajarea infractorilor, sugerându-le ideea ca acţiunile lor sunt în permanenţă supravegheate şi pot deveni probe în instanţă. O îmbinare între barierele fizice şi cele psihice poate genera o protecţie eficientă.

2. Achiziţionarea unor sisteme de securitate care să corespundă standardelor de securitate nu este un moft, ci o necesitate.

De exemplu, montaţi un interfon la intrarea în scară şi utilizaţi-l în mod corect pentru controlul accesului persoanelor în imobil. Apoi  asiguraţi dotarea cu încuietori corespunzătoare a uşilor de la subsol, terase sau intrările suplimentare;

E important să vă asiguraţi că dispozitivul de amortizare montat pe uşa de intrare asigură o închidere completă a acesteia. Apoi la la intrările în holurile blocului şi pe paliere este nevoie de o bună iluminare;

Nu uitați țo instalaţi un sistem de iluminare automat cu detecţia mişcării şi un sistem de supraveghere video. Nu vă zgârciți să montaţi un sistem de alarmă în locuinţa dumneavoastră.

Conectaţi sistemul de alarmare la un dispecerat de monitorizare a acestora. montaţi o încuietoare de înaltă siguranţă la uşa de acces în locuinţă.  Dacă locuiţi la parter sau la etajul 1, (teoretic) grilajele de la fereastră ţin hoţii la distanţă, dar chiar și așa nu uitați geamul deschis.

3. Dacă locuiţi la casă puteţi monta un sistem de supraveghere video în exterior, care să înregistreze orice activitate desfăşurată în curtea casei și/sau iluminare cu senzori de mişcare.

Evitați depozitarea în curtea casei, la vedere, a ambalajelor unor obiecte de valoare.

4. Când părăsiţi locuinţa, pe timpul nopţii, lăsaţi o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune.

5. Nu vă transformaţi conturile de pe reţelele de socializare în surse de informaţii pentru infractori.

Atunci când plecaţi pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceţi acest lucru public pe internet.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol