Poate ați prins zilele acestea știrea. Dacă nu, nu ați pierdut mare lucru, iar dacă vreți să știți despre ce e vorba, vă spunem noi.

Mai multe rusoaice din categoria model/influenceriță au decis să pornească propriul război împotriva unor firme occidentale de modă care au decis să iasă din Rusia.

Mai mult decât atât, Chanel le-a cerut rusoaicelor aflate la cumpărături în străinătate să semneze angajamente prin care să spună că nu vor purta sau expune brandul în Rusia.

Așa că, pline de draci, ele s-au filmat în timp ce și-au tăiat cu foarfeca gențile scumpe Chanel.

Prezentatoarea TV Marina Ermoshkina, în vârstă de 28 de ani, a declarat: „Sunt împotriva rusofobiei. Dacă a deține Chanel înseamnă să-mi vând Patria, atunci nu am nevoie de Chanel”.

Acum nouă, bărbaților, fenomenul ni s-a părut amuzant. Poate și lui Cristian Lica, dar care a încercat, totuși, să explice fenomenul într-o mult prea delicioasă postare pe Facebook

Să-i dăm cuvântul

Despre pițipoancele est-europene și trofeele lor

Mai multe influencerițe rusoaice își taie poșetele zilele astea, iar gestul lor poate părea stupid, pentru cei care nu înțeleg conceptul “poșetei de firmă”. De fapt, gestul  lor are o semnificație mai profundă decât poate părea la prima vedere.

În primul rând trebuie clarificat faptul că pentru pițipoancele est-europene, poșetele de firmă nu sunt doar niște simple accesorii, care se poartă asortate cu ținuta vestimentară. Poșetele lor sunt trofee.

În competiția dintre pițipoance, mărcile de poșete deținute (și numărul lor) ilustrează succesul fiecăreia. Palmaresul oricărei pițipoance se măsoară, obiectiv, în poșete. În funcție de varietatea de poșete deținute, ele se clasează în ligi, iar cele mai performante dintre ele sunt libere să-și manifeste superioritatea incontestabilă în fața celorlalte pițipoance. Aspirantele fără poșete râvnesc la succesul acestora și visează să le egaleze performanțele.

La fel se întâmplă, de exemplu, în sport. Câștigarea Championship (liga a doua engleză de fotbal) echivalează cu un Michael Kors sau un Jimmy Choo, pe când Premier League este deja un Gucci sau Louis Vuitton. Champions League este un Hermes sau un Chanel, iar mai modesta, dar tradiționala Cupă a Angliei poate fi o Prada sau un Tod’s.

Cu cât ai mai multe trofee, cu atât ești, în mod obiectiv, mai valoroasă. Cine a văzut vreodată un dressing de pițipoancă a remarcat dispunerea trofeelor pe rafturi, în ordinea celor mai glorioase, la fel ca în vitrina oricărui club de fotbal.

Trofeele sunt slăbiciunea multor oameni capabili. Actorii își doresc Oscar-uri, cântăreții își doresc Grammy-uri, iar oamenii de știință aspiră la Premiul Nobel. O grămadă de oameni foarte competenți își înrămează diplomele primite și le atârnă pe pereți, la loc vizibil.

La fel fac și pițipoancele est-europene cu poșetele lor. Desigur, singurul etalon care contează la poșetele-trofeu este prețul lor. O poșetă de 5000$ e mai tare decât una de 3000$. Cu cât ai mai multe și mai scumpe, cu atât ești mai evoluată, iar colecția de poșete devine parte a identității tale.

Desigur, puține pițipoance își cumpără poșetele cu mâna lor sau cu cu banii lor. De obicei le primesc cadou, de la sponsorii lor, niște băieți care fac bani ușor, de obicei din combinații cu statul. Iar această situație creează mereu dubii asupra “originalității” poșetelor.

[Din vasta mea experiență acumulată pe piața poșetelor din Guangzhou, Shenzhen, Shanghai sau Beijing, aș putea estima că 90% dintre poșetele de firmă pe care le poartă pițipoancele de la noi sau din Rusia sunt fake-uri. O poșetă care costă 3000$ la reprezentanță, se găsește în magazinele secrete din subsolurile mall-urilor chinezești în 3 variante: fake (50$), fake foarte bine făcut, cu cod și aproape imposibil de deosebit de original (100$) și produs original furat din fabrică (up to 200$).]

Prin urmare, tăiatul poșetelor imperialiste cu foarfeca este un gest de frondă, de renunțare la trofeu, din motive ideologice. Este un gest demn și măreț, care se vrea echivalent cu cel al returnării medaliei olimpice de către unii sportivi, tot din motive ideologice. Rusoaicele de pe instagram refuză să mai poarte poșetele în spiritul lui Marlon Brando care a refuzat Oscar-ul, sau al lui Jean Paul Sartre când a refuzat Nobelul pt Literatură.

Totuși, decuparea cu foarfeca a unei părți relevante a personalității lor este dureroasă. Cam la fel de dureroasă precum calvarul unui vânător nevoit să-și arunce la gunoi toate capetele de animale moarte cu care își împodobise pereții.

Cristian Lica este managerul muzeului Kitschului, pe care îl veți găsi undeva în zona Lipscani. Dacă nu l-ați vizitat, încercați-l.

---