30 aprilie 2024, 22:50

Posibilă schimbare în sistemul de „garanţie-returnare”

Că sistemul de „garanţie-returnare” merge prost, nu mai este o surpriză pentru nimeni. De aceea autoritățile se gândesc la o prelungire a “coabitării” pe rafturi a recipientelor vechi și a celor noi, care au simbolul de retur cu valoare. Motivul este simplu. Sucurile se vând într-un ritm, iar băuturile spirtoase în altul – așa că este greu de crezut ca până la expirarea termenului, la sfârșitul lui iunie, toate ambalajele “fără valoare” să se epuizeze.

Autorităţile iau astfel în calcul prelungirea cu şase luni a termenului până la care pot fi comercializate stocurile fără simbolul garanţie-returnare.

Totul, după ce unii comercianţi şi producători au explicat că într-un anumit ritm se vinde apa minerală şi în cu totul alt ritm se vând băuturile spirtoase care costă chiar şi 1.400 de lei sticla. Între timp, clienţii care vor să returneze ambalaje dau probe de răbdare şi anduranţă când aleargă prin oraş cu sacoşele, în speranţa că vor găsi aparate funcţionale, scrie TVR Info.

Potrivit proiectului de hotărâre de Guvern aflat în dezbatere publică, stocurile de băuturi nemarcate cu simbolul garanţie-returnare vor putea fi vândute până la 31 decembrie 2024, nu 30 iunie 2024, cum prevede legea în acest moment.

Solicitarea de prelugire a venit de la comercianţi şi producători, spune ministrul Mediului.

Între timp, în magazine, predarea ambalajelor e o adevărată provocare. Aparatele sunt mai mereu pline, aşa că cine vrea să recicleze trebuie să se înarmeze cu răbdare şi să fie gata pentru o cursă lungă.

Autorităţile au anunţat deja că cel mai probabil comercianţii vor fi obligaţi să preia manual ambalajele în cazul în care automatele de colectare nu funcţionează.

Clienţii ar urma să primească banii cash, pe loc.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol