30 aprilie 2024, 23:33

Poți avea halucinații și să fii cât se poate de treaz?

Există multe cauze ale halucinațiilor, cele mai cunoscute fiind cele induse de substanțe narcotice sau boli psihice.

Totuși, experiența halucinațiilor poate să apară dintr-o întreagă gamă de motive, scrie publicația Refresher din Slovacia.

„Halucinația înseamnă că o persoană percepe realitatea într-un mod distorsionat, însă este convinsă că experiența este una reală.

Halucinațiile sunt asociate cel mai frecvent cu boli psihice și substanțe narcotice, însă pot apărea și în alte situații.

De exemplu, pot apărea în caz de deshidratare severă, epuizare a organismului, în situații post-traumatice, la privarea de somn îndelungată, la întreruperea anesteziei după intervenții chirurgicale, în timpul unei febre ridicate și pot fi chiar și un simptom al răului de înălțime, atunci când altitudinea este de trei mii de metri deasupra nivelului mării sau mai mare”, explică Alžbeta Hlucháňová, medic neurolog la Spitalul Universitar Bratislava – Ružinov.

Potrivit acesteia, halucinațiile pot indica și boli neurologice cum ar fi epilepsia, traumatismele cerebrale, migrenele sau o tumoare pe creier.

De asemenea, sunt simptome asociate bolii Parkinson, demenței sau narcolepsiei.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol