Novaia Gazeta, unul dintre ultimele ziare de opoziție de la Moscova, publică un material cutremurător. Al câtelea? Mama încearcă să-și îngroape fiul mort, ucis în războiul din Ucraina,  dar cadavrul acestuia lipsește…

Redăm câteva fragmente…

În jurul cimitirului satului Ozernoye (regiunea Saratov) se află un gard gri decolorat. Poteca este curățată de zăpadă umedă. La capătul îndepărtat, sub un mesteacăn, se află o groapă de înmormântare proaspătă. Folia este întinsă peste groapă, astfel încât pământul să nu devină acru din cauza ploilor de primăvară. Mormântul a fost pregătit pentru Maxim Kanygin, originar din Ozerny. A murit pe 24 februarie, cu o zi înainte de a împlini 22 de ani. Înmormântarea de la Ozernoye a avut loc a doua zi după tragedie, deși rudele încă nu au intrat în posesia trupului. (…)

Mama lui Maxim, Ludmila, are fața înfășurată într-un batic negru, stă pe un taburet, sprijinită de masa din bucătărie. Spune, fără să ridice ochii către cei care vin: „Au spus că nu se va da trupul până nu se va termina totul, ca să nu stârnească panică.

Nu există nici o informație, unde exact, în ce circumstanțe,  a murit.

„Oficiul militar ne-a trimis în grabă o hârtie. Am fost norocoși, dacă noroc se poate numi ăsta. Acum nici aceste hîrtii nu se mai trimit”, explică bunica lui Maxim, Natalia.

„Nu există sfârșit, nu putem să ne luăm la revedere, nu putem îngropa, nu putem plânge la mormânt!” țipă mama. (…)

Maxim a plecat în armată pe 22 octombrie 2021. „Nimeni nu a presimțit că ceva rău se va întîmpla. Maxim era doar îngrijorat că Stasik (fratele său)  își va lua bâta și telefonul, pe care le-a cumpărat din câștigurile sale. I-am spus: da-mi comorile tale, peste un an le vei lua in siguranta.”, spune Natalia. (…)

În anul următor,  familia urma să joace o nuntă. „Ne-am gândit: Maxim se va întoarce din armată, Dasha va absolvi Institutul de Economie. Aceasta este iubita lui, s-au întâlnit timp de șapte ani. Părinții ei deja și-au dat acordul.”

Natalia arată cea mai spațioasă cameră din casă: „Aici aveau să locuiască. Este mult spațiu, iar pruncul s-ar simți bineEram fericită: voi fi o tânără străbunică!”

Ultima dată când Ludmila a vorbit cu fiul ei a fost în seara zilei de 23 februarie. Maxim i-a spus telefonic că unitatea sa a fost adusă la exerciții la doi kilometri de granița cu Ucraina și a fost nevoit să doarmă în mașini. „El a spus: ne iau telefoanele, când voi putea, voi apela”, își amintește mama. M-am gândit că va suna de ziua lui, 25 februarie. Pe la ora 14.00, l-am sunat pe comisarul militar. El a spus: fiul tău a murit în luptă pe 24. Nimeni altcineva nu explică nimic.”

Rudele au făcut apel la Comitetul Mamelor Soldaților, la parchetele de la Saratov și Belgorod. Nicio informație nu era disponibilă, nicăieri.

„Dacă va trebui, voi merge la ONU, nu voi muri până nu aflu ce prost l-a trimis acolo! amenință femeia. – Mi-e teamă că dacă scrii despre noi, ziarul tău va fi închis. Unul dintre cunoscuții noștri a scris în Odnoklassniki că Maxim a fost ucis la (…) [ în timpul unei operațiuni speciale. – N.A. ], a fost avertizată că va răspunde pentru minciună și a fost blocată.

În aprilie, cel mai tânăr dintre frații Kanîgin, Fedor, va merge la armată. Tânărul răsucește telefonul în degete, cu capul în jos. Răspunde la întrebări despre Maxim în monosilabe. Cu greu poți vedea că plânge. Abia auzit spune că nu se teme și va merge să slujească.

— Nu te las să te duci! mama sare în sus. Și amenință, amenință cu pumnul undeva…

Foto: Nadezhda Andreeva / Novaia Gazeta