19 aprilie 2024, 13:28

Povestea celor două cupe – ce semnifică trofeul Campionatului Mondial de Fotbal

Trofeul Campionatului Mondial de Fotbal este compus din aur care si se acordă țării câștigătoare, considerată drept cea mai bună echipă de fotbal din lume. De la debutul acestei competiții internaționale, două trofee distincte ca formă și denumire au reprezentat victoria – Trofeul Jules Rimet, din 1930 până în 1970, și Trofeul FIFA World Cup, din 1974 până în prezent.

Trofeul, inițial se numea Victory (Victorie), era fabricat din argint placat cu aur  și o reprezenta pe Nike, zeița victoriei în mitologia greacă.

Trofeul Jules Rimet

Sursa epaminonda-epaminonda.blogspot.com

Realizat de Abel Lafleur, trofeul era fabricat din argint și aur pe un suport albastru de lazurit; avea 35 cm înălțime, cântărea aproximativ 3,8 kg și o reprezenta înaripată pe zeița victoriei Nike, din mitologia greacă, susținând o cupă de formă octogonală. Pe fiecare din cele patru fețe principale ale suportului de lazurit se găsea câte o placuță de aur având gravate numele trofeului precum și cele nouă câștigătoare din 1930 până în 1970.

La 20 martie 1966, cu patru luni înainte de Campionatul Mondial de Fotbal 1966 din Anglia, trofeul a fost furat în timpul unei prezentări publice de la Westminster Central Hall. După doar șapte zile a fost găsit împachetat într-un ziar, într-o grădina de la periferia Upper Norwood (zonă rezidențială din Londra) de un câine pe nume Pickles. Proprietarul câinelui a fost recompensat cu 6.000 £.

Ca măsură de securitate, Asociația de Fotbal din Anglia a fabricat în secret o copie a trofeului pentru a fi utilizată în evenimentele de celebrare de după meciuri și competiții.

Trofeul FIFA World Cup

Sursa dmavlibro.blogspot.com

Pentru Campionatul Mondial de Fotbal 1974, FIFA a comandat un nou trofeu care să înlocuiască modelul din posesia Braziliei. Trofeul are 36,5 cm înălțime și cântărește 6,175 kg din care 5 kg (75%) reprezintă aur masiv; baza măsoară 13 cm în diametru și conține doua straturi din malachit.

Lucrarea a fost executată de manufacturierul italian Bertoni, Milano și reprezintă două forme umane care susțin globul pământesc. Trofeul are numele gravat la bază cu litere vizibile, în relief, „FIFA World Cup”. Numele echipei naționale care câștigă fiecare turneu mondial este gravat pe partea interioară plată a bazei (dedesubtul operei), nefiind vizibile atunci când trofeul este așezat în picioare.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol