19 aprilie 2024, 1:24

Povești de citit în preajma Crăciunului. Topul celor mai frumoase cărți

Mai sunt doar câteva săptămâni până la Crăciun, iar atmosfera magică a sărbătorilor deja începe să își facă simțită prezența. Tot ce mai lipsește ca să intri complet în atmosfera este o poveste frumoasă de Crăciun. Așadar, pe lângă nenumăratele cadouri, un loc special îl au și cărțile, în această perioadă fiind la mare căutare lecturile care au ca temă pricipală magia sărbătorilor sau poveştile despre Moş Crăciun. 

Poveste de Crăciun (Charles Dickens)

Una din cele mai consacrate cărți de Crăciun rămâne „Poveste de Crăciun” scrisă de autorul britanic Charles Dickens. Aceasta poate fi un cadou potrivit atât pentru cei mici, deoarece conturează într-un mod plin de farmec atmosfera și tradițiile de Crăciun, dar poate fi citită și de adulții care au uitat ce înseamnă cu adevărat spiritul Crăciunului. Cartea subliniează importanța menținerii valorilor tradiționale și îi critică aspru pe cei care neglijeză aceste aspecte în favoarea obținerii foloaselor materiale, efemere.  Așadar, „Poveste de Craciun” este alegerea perfectă pentru o lectură lângă brad împreună cu familia.

 

Sursă Foto: editura-arthur.ro

Spargatorul de nuci si Regele soarecilor ( E. T. A. Hoffmann)

„Spargatorul de nuci si Regele soarecilor” este o frumoasa poveste de Craciun, mai mult decât perfectă de citit copiilor, într-o seară friguroasă de iarnă. Mica povestioară a lui Hoffmann a reușit însă să îl inspire pe celebrul compozitor rus Pitor Ilici Ceaikovski să o transpună într-una dinte cele mai importante și memorabile piese de balet ale tuturor timpurilor. Din acest motiv, lupta micuței Marie Stahlbaum și a Spărgătorului de Nuci împotriva Regelui Șoarecilor, rămâne una din poveștile elementare ale copilăriei, pe care fiecare micuț ar trebui să o citească.

 

Sursă Foto: carturesti.ro

Expresul Polar (Chris Van Allsburg)

Povestea „Expresul Polar” ilustrează în cel mai frumos mod frumusețea viselor și a copilariei. Acest lucru îi face pe cei mici să îndrăgească această carte, deoarece prin intermendiul acesteia pot să se convingă și singuri de faptul că Moș Crăciun există cu adevarat. Cum? Prin puterea nemărginită a exemplului. Personajul principal al acestei cărți este un băiețel, care pune la îndoială existența Moșului, iar din acest motiv pornește în miez de noapte într-o aventură, la bordul unui tren magic descoperit chiar în fața casei sale. Ceea ce nu știe însă băiatul, și va descoperi pe parcurs, este că la capătul traseului „Expresului Magic” îl așteaătă chiar Moș Crăciun.

Sursă Foto: editura-arthur.ro

Enciclopedia Crăciunului (Gerry Bowler)

Pentru cei cu adevarat pasionați de Crăciun această carte este un must-have. Din ea se pot afla toate răspunsurile la orice întrebare legată de Crăciun, dar și multe alte lucruri interesante. De la evenimente cheie pentru această sărbătoare, până la tradiții etnice, colinde din toată lumea, toate sunt incluse în „Enciclopedia Craciunului”. Această carte este numai bună de pus sub brad sau de citit împreună cu cei mici în așteptarea lui Moș Crăciun.

Sursă Foto: ziare.com

În căutarea sufletului Crăciunului (R.D Mottok)

Trei prieteni buni pornesc în aventura vieţii lor cu scopul de a salva spiritul dispărut al Crăciunului. Împreună vor străbate cale lungă, vor înfrunta primejdii şi îşi vor face prieteni noi cu care revizitează locuri dragi.Într-o cursă contra cronometru ei trebuie să găsească spiritul Crăciunului în timp pentru ai reda strălucirea de odinioara.

Sursă foto: eMAG


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol