Dieta occidentală a fost asociată, de-a lungul timpului, cu numeroase afecţiuni, cărora li s-a adăugat recent şi durerea cronică.
Grăsimile oferă beneficii importante pentru sănătate, însă prezenţa acestora în alimentaţie nu are întotdeauna un rezultat pozitiv. Majoritatea persoanelor consumă prea multe grăsimi omega-6 şi insuficiente grăsimi omega-3.
Un studiu recent a analizat influenţa grăsimilor omega-6 asupra durerii neuropate în cazul persoanelor cu diabet şi alte afecţiuni, relatează DPA, preluată de Agerpres.
O echipă de cercetători de la centrul ştiinţific în domeniul sănătăţii de la Universitatea din Texas, Statele Unite, a studiat efectele acizilor graşi omega-6 prin evaluarea rolului acestor lipide din alimentaţie în dureri cronice şi a constatat că aceste substanţe par să provoace chiar ele aceste neplăceri şi inflamaţii.
Abundenţa grăsimilor omega-6 polinesaturate, proeminente în dieta occidentală tipică, ”a constituit un factor de risc semnificativ pentru ambele (tipuri) de dureri, inflamatorii şi neuropate”, au precizat autorii studiului într-un comunicat emis de universitate.
Se cunoaşte faptul că diabetul, bolile autoimune şi afecţiunile cardiovasculare sunt influenţate de alegerile nutriţionale, au spus cercetătorii.
Însă, consumul excesiv de grăsimi omega-6, care se găsesc în mare măsură în alimente procesate şi consumate frecvent, nu au fost studiate în ceea ce priveşte impactul acizilor graşi şi rolul lor specific în durere.
O echipă de la departamentele de ştiinţe biomedicale, de chimie şi neurologie din cadrul South Texas Veterans Health Care System (STVHCS), condusă de doctor Jacob Boyd, a studiat impactul acizilor graşi polinesaturaţi asupra şoarecilor şi oamenilor.
Atât grăsimile omega-6, cât şi cele omega-3 sunt esenţiale pentru sănătate însă, potrivit noului studiu, preponderenţa primului tip ar putea avea efecte dăunătoare.
Studiul, efectuat timp de cinci ani, a fost publicat în jurnalul Nature Metabolism.
Grăsimile omega-6 sunt prezente în principal în alimentele cu uleiuri vegetale şi sunt benefice, până la un punct.
”Dietele occidentale, însă, asociate cu obezitatea, se caracterizează prin niveluri mult mai ridicate ale acelor acizi în alimente, de la chipsuri de porumb la inele de ceapă, în comparaţie cu grăsimile omega-3 sănătoase, care sunt prezente în peşte şi surse precum seminţele de in şi nuci”, se arată în comunicat.
”În general, alimentele nesănătoase bogate în grăsimi omega-6 includ printre altele gustări procesate, alimente tip fast-food, prăjituri şi carne grasă şi conservată ”, au precizat ei. Renunţarea la acele obiceiuri alimentare şi creşterea aportului de grăsimi omega-3 ”a redus considerabil aceste dureri cronice”, au constatat cercetătorii.
”De asemenea, autorii au demonstrat că nivelurile cutanate de lipide omega-6 la pacienţi cu durere neuropată determinată de diabetul tip 2 au fost asociate cu dureri resimţite şi necesitatea de a lua medicamente analgezice”, se arată în document, preluat de Agerpres.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol