28 aprilie 2024, 7:04

Premieră absolută la Machu Picchu: Madrigal, primul cor care filmează în „orașul pierdut al incașilor”

Premieră absolută la Machu Picchu – Cusco Oficial – Madrigal, primul cor care filmează la Machu Picchu, „orașul pierdut al incașilor”.

În munții Anzi, la peste 2.400 de metri deasupra Văii Sacre, Corul Madrigal pregătește al doilea episod al proiectului „Muzică contemporană românească în spații antice universale”: „Machu Picchu – Suita corală din Țara Oașului”, având la bază lucrarea semnată de compozitorul român Dariu Pop.

Atmosfera acestui loc sacru și plin de mister este deopotrivă extraordinară, înălțătoare și copleșitoare. Membrii corului trăiesc o experiență artistică unică, intensă, pe care o vor aduce înapoi publicului din România, pentru care pregătesc acest nou videoclip.

Noul videoclip „Machu Picchu – Suita corală din Țara Oașului”, ce are la bază lucrarea semnată de compozitorul român Dariu Pop în interpretarea Corului Madrigal, va fi lansat la sfârșitul lunii aprilie 2024.

Primul episod al seriei, „Sarmizegetusa Regia – Flăcări și roți” a fost filmat în situl dacic din Munții Oaș și a fost lansat pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale și este dispoonibil aici – https://www.youtube.com/watch?v=48Rtf3iWjlI
Considerat „orașul pierdut al incașilor”, Machu Picchu face parte din patrimoniul mondial UNESCO din 1983, fiind considerat „o capodoperă absolută a arhitecturii și un testimoniu unic al civilizației Inca”.
Turneul Madrigal în Perú este organizat la invitația Ambasadei României în Republica Perú, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Institutului Cultural Român.

Cele mai importante momente din turneul istoric al Corului Naţional de Cameră Madrigal Marin Constantin în Peru sunt împărtășite în această seară ascultătorilor emisiunii “Românii de pretutindeni”, de la Radio România Actualități.

Managerul Emil Pantelimon vorbește despre rolul de ambasador cultural al Madrigalului peste hotare, dar și despre componenta de diplomație culturală a turneului.
În această seară, de la 22.10, la Românii de pretutindeni – Radio România Actualități. On air pe 105,3 MHz și on-line pe https://www.romania-actualitati.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol