29 martie 2024, 13:01

Premieră hipică în România – Hipodromul din Ploiești inclus în calendarul curselor internaționale

Duminică, 1 iulie, a fost o zi mare pentru Hipodromul din Ploiesti pentru că a revenit în circuitul curselor internaționale după o pauză de zeci de ani.

Revenirea s-a făcut cu o premieră istorică pentru România: premiul cailor pur sânge arab de 4 ani. Cursa face parte din programul internațional Wathba Stallions Cup, susținut și finanțat de șeicul Mansoor Bin Zayed Al Nahyan, nimeni altul decât patronul miliardar al echipei de fotbal Manchester City.

Sursa editiadedimineata.ro

Premiul a fost de 5000 de euro și a fost câștigat de bulgarul Valentin Atanasov, cu armăsarul Ameer al Arab. La pachet cu premiul jokeul bulgar a primit și un wild card la cea mai tare cursă, din categoria pur sânge arab 4 ani, care se va ține anul acesta pe Hipodromul din Dubai cu premii de milioane de euro.

Ca apreciere și recunoaștere pentru colaborarea dintre HH Sheick Mansoor Bin Zayed Al Nahyan Global Arabian Horse Racing Festival (la care sunt afiliate 56 de țări de pe Terra) și Hipodromul din Ploiești, reprezentant șeicului, dna Lara Sawaya, a acordat un wild card la cursa din Dubai și celui mai bine clasat jokeu român, Octavian Sandu, locul 5 cu iapa Demona.

Sursa editiadedimineata.ro

Din partea șeicului a mai participat la eveniment și excelența sa, Dr. Ahmed Abdulla Saeed Bin Saeed Almatrooshi, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România. Reprezentanții șeicului au avut ca partener din partea autorităților locale pe vice-primarul orașului Ploiești, Cristian Ganea, cel care a coordonat proiectul de modernizare și relansare a Hipodromului din Ploiești.

Sursa editiadedimineata.ro

„Este proiectul meu de suflet, din cele 13 proiecte europene în care m-am implicat pentru a da Ploieștiului un aer plăcut, modern, noi puncte de atracție, pentru că eu sunt convins că Hipodromul din Ploiești poate deveni un reper al societății, nu doar de la noi, ci și a celei naționale pentru că este unic în România. Spectacolele ecvestre atrag peste tot în lume și este timpul să oferim oamenilor și alte opțiuni de peterecere a timpului liber”, spune Cristian Ganea impresionat de cei aproximativ 3000 de ploieșteni prezenți duminică pe Hipodrom.

Sursa editiadedimineata.ro

Prima reuniune internațională de la modernizarea Hipodromului Ploiesti a inclus cinci curse de galop, două de trap și o cursă de ponei din rasa Shetland, favorita firească a copiilor prezenți, dar și a celor mari. Ca dovadă, a succesului cursei, stă faptul ca Lara Sawaya a invitat, din partea șeicului, atât câștigătorul cursei, cât și pe cel de pe locul doi la derby-ul poneiilor Shetland de anul acesta din Dubai. Lara Sawaya nu s-a oprit aici cu surprizele și a anunțat ca anul viitor, între 9-14 iulie, la Ploiești va avea loc o etapă a World Arabian Horse Racing, etapă care anul acesta a avut loc la Madrid.

Sursa editiadedimineata.ro

Hipodromul din Ploiești datează din 1968 când a fost mutat de la București. În 2014 a fost demolat și reconstruit cu fonduri europene și de la bugetul local în valoare de 17 milioane de euro. A fost finalizat în 2016, iar „de anul acesta am primit solicitari de colaborare de la federatii de resort din Franta, Irlanda, Italia” susține coordonatorul activităților de pe Hipodromul Ploiești, Lucian Rădulescu.

Hipodromul Ploiești organizează săptămânal curse de cai, iar programul acestora poate fi accesat AICI.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol