9 mai 2024, 4:46

Premieră în istoria Festivalului Internațional de Film Transilvania

„Ca peștele pe lună/ Like a Fish on the Moon” al regizoarei iraniene Dornaz Hajiha este marele câștigător al Galei de premiere TIFF.22, desfășurată, sâmbătă seara, la Cluj – Napoca.

Alături de Carolina Markowicz (Premiul pentru Cea mai bună regie) și regizoarea Tia Kouvo (Premiul Special al Juriului), Hajiha marchează o premieră în istoria festivalului, fiind pentru prim dată când  cele mai importante premii sunt câștigate doar de femei, scrie Monitorul de Cluj.

„Cred că indiferent dacă ești un copil de cinci ani sau un om matur, de cincizeci, presiunea de a face lucruri pe care nu ți le dorești e terifiantă. Mă bucur că juriul a înțeles mesajul acestui film”, a spus Dornaz Hajiha, la înmânarea Trofeului Transilvania în valoare de 10.000 de euro.

Primul film iranian care câștigă competiția oficială TIFF a impresionat juriul prin originalitatea ideii de la care pleacă acțiunea și inteligența cu care abordează teme sensibile legate de rolul de părinte. Prestația artiștilor din distribuție a fost și ea remarcată de jurați, Sepidar Tari, protagonista din „Ca peștele pe lună” fiind recompensată cu Premiul pentru Cea mai Bună Interpretare. Ea împarte premiul cu Nacho Quesada, care interpretează rolul principal în filmul argentinian „Barbarii/ The Barbarians”.

Parte dintr-o generație de cineaste puternice și autentice, Carolina Markowicz își confirmă ascensiunea în cariera de scenaristă și regizoare cu un nou premiu – Premiul pentru Cea mai Bună Regie, acordat de juriul TIFF.22 pentru „Mangal/Charcoal”. Premiul a fost de 3.500 euro. Dinamica relațiilor și umorul sec din filmul său de debut i-a adus finlandezei Tia Kouvo Premiul Special al Juriului pentru „În Familie/Family Time” și 1.500 de euro.

În competiția Zilele Filmului Românesc, Andrei Tănase obține Premiul pentru Debut cu „Tigru/ Day of the Tiger”, oferit de Banca Transilvania. „Între Revoluții/ Between Revolutions” a fost desemnat Cel mai Bun Lungmetraj, filmul lui Vlad Petri fiind remarcat de juriu pentru emoția puternică pe care o stârnește în spectatori. Regizorul va primi premiul în valoare de 1500 de euro și servicii de laborator analog în valoare de 10.000 euro, oferite de CINELAB România.

Aflată la a doua ediție, competiția What’s Up, Doc este câștigată de „Anhell69” un documentar semnat de Theo Montoya, povestea unei generații ce trebuie să se confrunte cu violența din orașul Medelin. Premiul este în valoare de 2000 euro.

Cei 2000 de spectatori prezenți i-au aplaudat minute în șir pe cei trei invitați speciali ai galei. Regizorul american Oliver Stone și actorul australian Geoffrey Rush au primit Premiul pentru Întreaga Carieră, iar actorul român Horațiu Mălăele a fost recompensat pentru cariera sa în film și teatru cu Premiul de Excelență.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol