20 aprilie 2024, 1:42

Premieră în România. Studenţii UMFST Târgu Mureş vor beneficia de aplicaţii VR de pregătire în 16 patologii

Un proiect unic în România va fi accesat de studenţii Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureş.

Aceștia vor beneficia de folosire în instruire a unei aplicaţii de realitate virtuală care simulează intervenţia în cazul a 16 patologii, începând cu producerea traumatismului sau declanşarea bolii, continuând cu evoluţia pacientului, precum şi diferite scenarii de intervenţie.

Am prezentat utilizarea unei aplicaţii care foloseşte o tehnologie de realitate virtuală pe care, începând cu anul academic 2022-2023, o să o folosim în procesul educaţional, atât la studenţii din preclinic, adică din primii 3 ani de facultate şi aici discutăm practic de studenţii de anul III, dar şi la studenţii din anii clinici, anii IV, V şi VI. Sunt 6 discipline cu care vom începe. Practic este o aplicaţie pe care am achiziţionat-o printr-un program, un grant FDI (Fondul de Dezvoltare Instituţională), anul trecut, un grant prin care am achiziţionat, în afară de această aplicaţie, este un soft de fapt de realitate virtuală, am achiziţionat şi 25 de perechi de ochelari HoloLens 2, produşi de Microsoft prin care practic se rulează această aplicaţie„, a declarat conferenţiar universitar doctor Cristian Boeriu, potrivit agerpres.ro.

Doctorul a arătat că studenţii învaţă astfel elemente de semiologie medicală şi chirurgicală pe o serie de pacienţi reali care au acceptat să fie filmaţi în laboratoarele de cercetare sau de specialiştii laboratoarelor de cercetare în domeniul VR-ului (realităţii virtuale), până la simptomele şi semnele caracteristice diferitelor patologii, care sunt cuprinse în scenariile din aplicaţie.

sursa foto: vrstudio.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol