29 martie 2024, 15:01

Premieră la „Tănase”: „ASTA LA REVISTA!”

Sâmbătă, 4 iunie 2022, ora 19:00, la Sala Savoy a Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”, va avea loc premiera spectacolului ASTA LA REVISTA!”, în regia lui Cezar Ghioca.

 

„ASTA LA REVISTA!” este un regal de bună dispoziție susținut de noua generație de vedete ale Revistei – Liliana Mocanu, Cristian Simion și Nae Alexandru, Oana Ghioca și solista Alexandra Penciu, dar şi de invitații speciali Ovi (Jacobsen) și Julie Mayaya, care vor “incendia” scena cu ritmuri antrenante, alături de baletul și orchestra Teatrului de Revistă.

Lumini, sunete şi efecte speciale, costume de senzaţie şi decoruri fastuoase, culoare şi savoare – un curcubeu de senzații vă așteaptă la Savoy!

        ”Este o bucurie lucrul la un astfel de spectacol cu actorii excelenți care fac dovada triplei specializări specifice Teatrului de Revistă! Toţi cântă, dansează, distrează și emoționează prin măiestria redării cuvintelor la cel mai înalt standard de calitate. Chiar dacă rezultatul pare ușor, ca o spumă revigorantă, acesta ascunde un efort comparabil cu pregătirile pentru Olimpiadă. Sigur vom avea și învingători – nu atât creatorii și interpreții, cât publicul spectator!”, spune regizorul Cezar Ghioca.

       Colaborare

„Acest spectacol este o continuare a colaborării mele cu regizorul Cezar Ghioca, cel care şi-a dorit ca, după ce am lucrat împreună în cadrul emisiunii <<Duelul Pianelor>> de la TVR, unde el a fost regizor, iar eu, alături de Paula Seling şi Adrian Enache, co-prezentator, dar şi director muzical, să creăm un concept adaptat scenei de Teatru de Revistă. Am invitat-o ca partener de scenă pe câştigătoarea <<Vocii României>>, Julie Mayaya. Este prima noastră colaborare și sunt extrem de încântat de profesionalismul şi calităţile ei vocale. Vom interpreta multe piese originale compuse de mine, unele dintre ele fiind cele cu care am reprezentat România în cadrul concursului Eurovision şi vom face o super echipă, alături de ceilalţi actori din distribuţie!”, spune OVI (Jacobsen).

 

Spectacolul „ASTA LA REVISTA!”

Regia artistică: Cezar Ghioca

        Texte de: Cezar Ghioca, Sorin Petrescu, Mihai Maximilian, Claudiu Pop

        Distribuţie: Liliana Mocanu, Cristian Simion şi Nae Alexandru, Oana Ghioca, Alexandra Penciu, baletul și orchestra Teatrului de Revistă

        Invitaţi speciali: OVI (Jacobsen) şi Julie Mayaya

Scenografia şi costumele: Ana Iulia Popov

Coregrafia: Cornel Popovici

Mişcare scenică: Valentin Roșca

Direcţia muzicală: Dan Dimitriu

Manager: Vasile Muraru

 

Durata spectacolului: 2h15′ (fără pauză)

       

Reprezentațiile cu spectacolul ASTA LA REVISTA!sunt programate astfel:

  • Vineri       3 iunie 2022, ora 19:00 – AVANPREMIERĂ
  • Sâmbătă    4 iunie  2022, ora 19:00 – PREMIERĂ
  • Duminică 5 iunie 2022, ora 19:00
  • Vineri 10 iunie 2022, ora 19:00

 

Biletele s-au pus în vânzare, atât online, pe www.teatrultanase.ro, cât și la casa de bilete a teatrului.

Program casa de bilete: Sala SAVOY – Calea Victoriei nr. 33, sector 1 (Luni – Duminică: orele 11.00 – 19.00)

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol