26 aprilie 2024, 12:32

Premierul Japoniei și-a demis propriul fiu. Motivul este o petrecere scandaloasă

Premierul japonez Fumio Kishida a declarat luni că îşi demite fiul din funcţia de secretar din cauza „comportamentului inadecvat” pe care l-a avut la reşedinţa oficială.

Decizia vine după ce o revistă a relatat săptămâna trecută că Shotaro Kishida şi-a invitat prietenii la reşedinţa oficială a şefului guvernului pentru o petrecere, anul trecut, şi au făcut fotografii în care unii mimau o conferinţă de presă, iar un oaspete apare întins pe o scară acoperită cu un covor roşu.

„Comportamentul său de anul trecut în arena publică a fost nepotrivit pentru un secretar politic şi am decis să îl înlocuim”, a declarat Fumio Kishida reporterilor, adăugând că demisia va avea loc la 1 iunie.

Fumio Kishida l-a mustrat pe fiul său în vârstă de 32 de ani, dar criticile opoziţiei s-au înmulţit, cerând demisia acestuia.

Premierul fusese deja criticat pentru comportamentul fiului său, care a folosit maşini oficiale în călătoriile din Europa pentru a cumpăra suveniruri pentru miniştri.

Kishida a pierdut patru miniştri în trei luni din cauza unor acuzaţii de nereguli financiare sau de legături cu controversata sectă Moon, cunoscută şi sub numele de Biserica Unificării.

Potrivit Japan Times, Fumio Kishida, care s-a confruntat cu acuzaţii de nepotism după numirea lui Shotaro, în octombrie anul trecut, nu este primul prim-ministru care şi-a numit fiul în funcţia de secretar politic – cel mai recent exemplu fiind Yasuo Fukuda, care l-a ales pe fiul său Tatsuo când a fost prim-ministru între 2007 şi 2008.

Mulţi observatori au interpretat numirea lui Shotaro Kishida ca fiind o alegere politică, considerându-se că Fumio Kishida încearcă să-şi ajute fiul să dobândească experienţă politică cu scopul final de a-l face succesorul său în parlament.

Foto: Premierul și fiul său. Imagine Japan Times/KYODO


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol