CITIRE

Prima Carte de Cântece a Uniunii Europene – ...

Prima Carte de Cântece a Uniunii Europene – românii sunt invitați să voteze șase dintre cele mai reprezentative melodii românești

Toți românii sunt așteptați să își exprime părerea, în perioada 16 august – 16 septembrie, pentru a alege cele șase cântece care vor reprezenta România în prima Carte de Cântece a Uniunii Europene (EU Songbook).

Până în momentul de față aproximativ 65.000 de persoane din 26 state şi-au votat favoritele, România fiind cea de-a 27-a țară care votează, informează organizatoarea evenimentului, organizaţia European Union Songbookpotrivit Agerpres.

Lista cântecelor poate fi accesată aici: The European Union Song Book.

Din aceasta fac parte 54 de cântece alese special de către cântăreții de cor, membri ai Asociaţiei Naţională Corală din România și de studenţii şi profesorii de muzică de la trei conservatoare – Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Academia de Muzică Gheorghe Dima, din Cluj-Napoca şi Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov.

Printre cele 54 de melodii selecționate, pe care românii le pot vota, fac parte șlagăre precum „Ciocârlia”, „Aseară ţi-am luat basma” sau „Somnoroase păsărele” pe versuri de Mihai Eminescu, dar şi unele melodii contemporane precum „Amintire cu haiduci” de Vali Sterian şi „Ploaia care va veni” de Pasărea Colibri.

Au fost decise şase categorii de cântece de către 17 academii din 14 state membre: Cântece de dragoste, Natură şi Anotimpuri, Libertate şi Pace, Cântece Populare, Cântece despre credinţă şi Cântece pentru copii.

Iubitorii de muzică din România vor putea decide care sunt cele şase cântece care ar trebui să reprezinte România în EU Songbook. Lista de cântece din care se poate vota este în limba română, aceasta fiind tradusă în 24 de limbi.

Odată ce se vor încheia cele 27 de sesiuni naţionale de votare, cele 162 de cântece vor putea fi identificate, urmând ca redactorul muzical Francesco Cali din Italia să strângă cele 162 de partituri muzicale, care vor fi traduse în limba engleza de către traducători de versuri calificaţi.

Proiectul Cartea de Cântece a UE este un proiect de pionieriat inițiat de o organizație non-profit, fără a avea vreo legătură politică sau financiară cu Bruxellesul. Organizaţia European Union Songbook a fost fondată în ianuarie 2015 de către trei danezi şi un italian.

Sursă Foto: eu-songbook.org


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.