27 aprilie 2024, 0:26

Prima fabrică de cauciucuri din România fără emisii de dioxid de carbon va fi construită în vestul țării

Prima fabrică de cauciucuri fără emisii de dioxid de carbon va fi construită la Oradea. Anunțul a venit chiar de la premierul Nicolae Ciucă.

Producătorul finlandez Nokian Tyres va construi o fabrică de anvelope la Oradea, a anunțat și agenția de presă Reuters. Compania a ieșit de pe piața rusă și vrea să compenseze pierderile de acolo. Fabrica va produce anvelope pentru autoturisme și producția de serie ar trebui să înceapă în primele luni din 2025, scrie agenția.

Guvernul a scris, marţi, pe Facebook că prima fabrică de cauciucuri cu emisii zero de dioxid de carbon, care va fi construită la Oradea, va produce anual şase milioane de cauciucuri şi va genera aproximativ 500 de locuri de muncă.

Fabrica va produce anual 6 milioane de cauciucuri, a anunțat premierul. Conform acestuia, reprezentanții companiei au luat decizia după ce au analizat peste 40 de locații din Europa.

Șeful Guvernului spune că decizia s-a bazat pe disponibilitatea forței de muncă, avantajele logistice și stabilitatea mediului de afaceri.

„Mă bucur că am avut ocazia de a prezenta, în cadrul întâlnirii recente cu reprezentanții companiei, la Palatul Victoria, oportunitățile pe care Guvernul României le poate genera pentru investitorii străini, inclusiv din perspectiva celor care urmăresc relocarea afacerilor din regiune. Așa cum am anunțat public, Guvernul este deschis către investiții, atât prin bugetul național fără precedent alocat în acest sens, cât și prin sprijinirea și încurajarea deciziilor de a dezvolta noi afaceri în țara noastră. În acest sens, colaborarea cu autoritățile locale, dar și disponibilitatea de a stimula acest gen de decizii prin instrumente de sprijin guvernamental reprezintă calea către dezvoltare economică susținută”, susține Nicolae Ciucă.

Acesta crede că investițiile străine din România, „care au crescut deja cu peste 46 la sută în primele luni ale acestui an, depășind cota de 6,4 miliarde euro”, vor beneficia de o nouă dinamică prin operaționalizarea Agenției de Investiții și Comerț Exterior.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol