4 mai 2024, 18:10

Primarul Kievului către Germania: „Ce ne veți trimite data viitoare? Perne?”

Anunțul Germaniei că nu va trimite armament, dar că va dona 5.000 de căști militare de protecție  Ucrainei, a născut vii dispute atât în rândul statelor NATO, cât și la Kiev.

Anunțul de miercuri al ministrului german al Apărării l-a lăsat „fără cuvinte” pe primarul Kievului. Este de consemnat că acesta este nimeni altul decât fostul campion mondial la box, Vitali Klitschko.

Primarul Kievului Vitali Klitschko, care a locuit ani de zile în Germania, a catalogat livrarea celor 5.000 de căști ca fiind „o glumă”.

„Comportamentul Guvernului german mă lasă fără cuvinte. Ministerul Apărării [de la Berlin] aparent nu și-a dat încă seama că ne confruntăm cu forțe rusești perfect echipate care pot începe o nouă invazie a Ucrainei în orice moment”, a declarat el pentru Bild, cel mai popular tabloid german.

„Ce fel de sprijin ne va trimite data viitoare Germania? Perne?”, a întrebat acesta retoric.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol