CITIRE

Primele abonamente 5G din România. Care sunt cele ...

Primele abonamente 5G din România. Care sunt cele mai ieftine opțiuni?

Prin intermediul primelor abonamente 5G din România, compania Vodafone le oferă clienţilor trafic de date nelimitat. Internetul de mare viteză poate fi accesat, deocamdată, doar în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Constanța.

Primele abonamente 5G se numesc „Red Infinity” și asigură viteze de transfer mari în zonele de acoperire 5G menționate. Prețul unui abonament pornește de la 17 euro pe lună, cu trafic nelimitat de date. Momentan în România, doar un singur smartphone, modelul Xiaomi Mi Mix 3, este compatibil 5G, conform go4it.ro.

 

Primele abonamente 5G din România

Cel mai ieftin abonament din ofertă, Red Infinity 17 asigură Internet Nelimitat la viteză 5G, minute şi SMS-uri nelimitate naţional şi în roaming în Spaţiul European, cât şi 1.000 de minute internaţionale de mobil. Smartphone-ul Xiaomi Mi Mix 3 5G poate fi cumpărat alături de un abonament Red Infinity 17 cu un avans de 216 şi o rată lunară de 25 de euro.

Abonamentul Red Infinity 25 include aceleaşi beneficii, însă oferă în plus minute nelimitate internaţionale, alături de 1 GB de trafic de internet şi 100 de minute în roaming în afara Europei. Pentru acest abonament, Vodafone cere un avans de 96 de euro pentru Xiaomi Mi Mix 3 5G şi o rată lunară de 30 de euro.

 

Xiaomi Mi Mix 3 5G, primul telefon 5G din România

 

Telefonul vândut de Vodafone este un model dual-SIM, deci mai poate fi ataşată o cartelă SIM 4G în slot-ul 2. Acesta beneficiază de un ecran Super AMOLED de 6,4 inchi cu rezoluţie Full HD+ (2.340 x 1.080 pixeli), sticlă Gorilla Glass 5 pe ambele părţi, un acumulator de 3.800 mAh şi încărcare wireless. Telefonul are un ecran complet, camera frontală fiind ascunsă. Aceasta are în dotare doi senzori, unul de 24 MP principal şi unul de 2 MP pentru detecţia adâncimii.

Sursa foto www.go4it.ro

Camera de pe spate are doi senzori de 12 MP. Acesta este unul dintre puţinele smartphone-uri de pe piaţă care asigură înregistrare video la rezoluţie 4K la 60 de cadre pe secundă.

 

La nivel software, Xiaomi integrează propria interfaţă, MIUI 10, bazată pe versiunea Android 9.0 Pie de la Google. Având în vedere tradiţia companiei pentru actualizarea dispozitivelor la noi versiuni în fiecare an, modelul Mi Mix 3 5G va fi cu siguranţă ţinut la zi cu update-urilor cel puţin 2 ani de acum înainte.

FOTO cover Playtech.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.