4 iunie 2026, 14:56

Primele certificate digitale privind COVID, eliberate deja de șapte state membre ale UE

Șapte țări au decis să se conecteze de marți la portalul Uniunii Europene și au început să elibereze primele certificate digitale privind Covid, a anunțat Comisia Europeană. Este vorba despre Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croația și Polonia.

Marți s-a lansat pilonul tehnic al sistemului UE, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene. Creat în doar două luni, portalul UE asigură verificarea caracteristicilor de securitate conținute în codurile QR ale tuturor certificatelor. Acest lucru le va permite cetățenilor și autorităților să aibă certitudinea că certificatele sunt autentice.

În timpul acestui proces, nu se schimbă și nu se păstrează date cu caracter personal. Lansarea portalului marchează sfârșitul lucrărilor pregătitoare la nivelul UE.

Comisia Europeană a anunțat că, din 10 mai, 22 de țări au testat deja portalul cu succes. Regulamentul se va aplica de la 1 iulie, însă toate statele membre care au trecut cu succes testele tehnice și care sunt pregătite să elibereze și să verifice certificatele pot începe să utilizeze deja sistemul în mod voluntar.

Regulamentul se va aplica de la 1 iulie și, pentru statele membre care au nevoie de mai mult timp, prevede o perioadă de introducere treptată de șase săptămâni pentru eliberarea certificatelor. În paralel, Comisia va continua să ofere sprijin tehnic și financiar statelor membre pentru a se conecta la portal.

IMPORTANT: Cum veți putea obține certificatul digital

  • Pentru persoanele vaccinate anti-Covid: după implementarea sistemului informatic în România, preluarea datelor ce vor fi incluse în certificatele digitale UE se va realiza automat din Registrul Electronic Național de Vaccinări
  • Pentru persoanele care au un test negativ în ultimele 72 de ore și persoanele care s-au recuperat după infectarea cu virusul SARS-CoV-2: din aplicația Corona-Forms

Certificatele vor fi emise în format digital, cu posibilitatea de a fi afișate pe smartphone, însă vor putea fi prezentate și în formă tipărită. Acestea vor include un cod QR care va conține o semnătură digitală, astfel încât, la citirea acestuia, să poată fi verificată autenticitatea, integritatea și validitatea documentului. Semnătura digitală aparține emitentului, astfel încât cetățenii nu vor avea nevoie de o semnătură digitală.

Sursa foto: site Grupul PPE din Parlamentul European

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol