4 mai 2024, 5:29

Primele trenuri noi pe care România le-a cumpărat în ultimii 20 de ani vor fi livrate din Polonia la începutul lunii decembrie

Primele trenuri noi pe care România le-a cumpărat în ultimii 20 de ani vor fi livrate din Polonia la începutul lunii decembrie şi se vor afla în circulaţie până la sfârşitul anului, a dat asigurări Ministerul Transporturilor.

Este un contract pentru 37 de trenuri electrice noi cumpărate cu fonduri europene. Dacă nu se respectă termenul de punere în circulaţie, anume luna decembrie 2023, România pierde 350 de milioane de lei, parte din contractul total de 3,7 miliarde lei.

Ionuţ Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: ”Ceea ce este important este faptul că a fost încredințat practic primul tren pe ruta București – Constanța către CFR Călători”.

Înseamnă că ați găsit o soluție tehnică pentru a comprima în 2-3 săptămâni perioada de teste care ar fi durat două-trei luni, practic.

Ionuţ Săvoiu: Tipul acesta de ramă este certificată în Uniunea Europeană, e vorba de cadență, punctualitate, confort și atunci, evident, avem și certitudinea că publicul călător se întoarce către acest mod de transport și, bineînțeles, durata.”


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol