După 49 de zile de război, o încetare temporară a focului a intrat în vigoare în această dimineață la ora locală 07:00, iar primul grup de 13 ostatici israelieni deținut de mișcarea teroristă palestiniană Hamas a fost eliberat la ora 16:00. Totodată, Hamas a eliberat și 10 thailandezi și un filipinez, ostatici și ei din ziua atacurilor Hamas din Israel: 7 octombrie.
Televiziunile egiptene au prezentat imagini cu convoiul Crucii Roșii, care transportă persoanele eliberate, trecând din Gaza în Egipt prin punctul de la Rafah.
Premierul Benjamin Netanyahu și ministrul Apărării, Yoav Gallant, se află la centrul de comandă al armatei israeliene (IDF) din Tel Aviv, de unde monitorizează situația ostaticilor.
Conform acordului, Hamas va elibera 50 de ostatici din Gaza în următoarele patru zile, iar Israelul va elibera 150 de prizonieri palestinieni.
The Times of Israel a confirmat puțin după ora 17.00 că cei 13 ostatici israelieni au ajuns teferi în Egipt, după 49 de zile de captivitate.
Într-un scurt videoclip, liderul Hamas, Ismail Haniyeh, spune că gruparea se angajează să respecte termenii armistițiului, atât timp cât Israelul va face același lucru, scrie The Times of Israel.
Qatarul a anunțat că Israel a eliberat 39 de femei și copii palestinieni, respectând condiția acordului. Femeile și copii au fost predate Comitetului Internațional al Crucii Roșii.
Odată ajunși pe teritoriul Egiptului, aceștia au fost transferați în Israel cu elicoptere militare.
Persoanele răpite eliberate au fost preluate de armata israeliană din Rafah şi aduse în Israel cu elicopterul. Medici, psihologi şi părinţii minorilor s-au aflat la bordul aparatului alături de militarii israelieni.
Acordul prevede o încetare a focului de patru zile, iar guvernul israelian a promis că pentru fiecare grup de 10 ostatici eliberați în plus, va prelungi înțelegerea cu câte o zi.
Tensiunile erau în creștere în punctul de control Beitunia dintre Israel și Cisiordania (West Bank) și în jurul închisorii israeliene Ofer din teritoriu, înaintea eliberării celor 39 de palestinieni. BBC scrie că armata israeliană a folosit gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimile.
LIVE: Rafah crossing as Israel and Hamas agree to ceasefire https://t.co/Tnm8neezgm
— Reuters (@Reuters) November 24, 2023
Biroul prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu a publicat lista oficială cu numele celor 13 ostatici israelieni eliberaţi vineri din Gaza în baza acordului între Israel şi Hamas.
Printre cei 13 se află patru copii, unul dintre ei în vârstă de doi ani, şi şase femei de peste 70 de ani.
Pe listă se află, printre alţii, o mamă în vârstă de 34 de ani şi fetiţele sale, de doi, respectiv patru ani, o femeie de 85 de ani şi o familie de trei generaţii – bunica, fiica sa şi nepotul.
Niciun bărbat nu a fost pus în libertate.
‘Guvernul Israelului îi îmbrăţişează pe civilii săi care au revenit acasă. Guvernul Israelului este angajat să-i aducă acasă pe toţi ostaticii şi dispăruţii’, transmite în comunicat biroului lui Netanyahu.


Comentariile sunt oprite pentru acest articol