23 aprilie 2024, 20:05

Primul bilanț al Armatei ruse. Câți morți și câți răniți recunoaște Kremlinul

Miercuri, Ministerul Apărării din Rusia a făcut și primul bilanț al militarilor ruși morți pe frontul din Ucraina.

Așa cum ne așteptam, cifrele sunt cam zece ori mai puțin decât ce susține Ucraina.

De joi, de la invadarea Ucrainei, au fost uciși 498 de militari ruși, în timp ce alți aproape 1.600 au fost răniți, bilanțul fiind cel anunțat de către Ministerul Apărării din Rusia, conform CNN.

„Din păcate, avem pierderi în rândul camarazilor noștri care participă la operațiune”, a spus Konașenkov într-un briefing difuzat de televiziunea de stat, citat de CNN.

Evident că nimeni nu se așteaptă ca cifrele să fie reale. Conform specialișilor, convoaiele militare ale rușilor sunt însoțite de incineratoare mobile. Acest lucru duce la presupunerea că un număr de soldați ar putea fi incinerați și astfel să li se piardă urma. Ulterior, ei ar fi raportați ca “dispăruți” și nu ar îngroșa rândul decedaților, pentru a nu scandaliza populația civilă de acasă.

De cealaltă parte, armata Ucrainei susține că în primele cinci zile de conflict peste 5.800 de soldați ruși ar fi murit.

Bilanțul făcut de ucraineni include și o listă a pagubelor: 211 tancuri și 862 de blindate distruse, 30 de avioane și 31 de elicoptere doborâte.

Bilanțul Ministerul Apărării din Rusia nu pomenește nimic de tehnica militară pierdută.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol