Primul restaurant subacvatic din Europa se deschide miercuri în sudul Norvegiei, în Lindesnes, peste 7.000 de clienţi având deja rezervări pentru a mânca printre peşti. Restaurantul, denumit „Under“, a fost proiectat la o adâncime de 5 metri de firma de arhitectură Snoehetta, care a creat şi clădirea Operei din Oslo şi Muzeul Memorial 11 septembrie din New York, conform mediafax.ro.
Intrarea în restaurantul care arată ca un imens tub de beton scufundat parţial în Marea Nordului dă senzaţia că intri într-o saună, cu scânduri de lemn care acoperă secţiunea superioară. Însă pe măsură ce cobori scările ce măsoară opt metri lungime ajungi în zona de luat masa, localul având o capacitate de 40 de persoane şi o fereastră gigantică spre ocean, lungă de 11 metri şi cu o înălţime de 4 metri.

Sursa rtv.net
O masă completă, care cuprinde 18 feluri de mâncare şi include băuturi, poate costa până la 3.700 de coroane norvegiene, echivalentul a 340 de dolari. Mâncărurile sunt cu specific local şi conţin fructe de mare.
Primele vizite cu plată vor fi disponibile de la începutul lunii aprilie, restaurantul fiind deschis în prezent doar pentru rudele şi prietenii proprietarilor.
La nivel mondial, există doar câteva restaurante subacvatice, majoritatea în zone tropicale, precum Insulele Maldives din Oceanul Indian.
Nu sunt comentarii