19 aprilie 2024, 13:35

Primul robot casnic – cine îl va produce și când va fi lansat pe piață

Compania Amazon a anunțat faptul că vrea să lanseze primul său robot care să joace rolul unui asistent în treburile casnice ale familiei. Astfel, un robot domestic – ce se va numi Vesta, nume ales după zeiţa protectoare a căminului din mitologia romană ar putea fi lansat chiar anul viitor, în 2019.

Dispozitivul, ce urmează să fie comercializat la scară largă, va avea funcţii complexe ce îi vor permite să facă multe lucruri prin casă: va fi dotat cu senzori, camere video şi softuri care îi permit să se plimbe asemenea unei maşini autonome.

Surse susţin că proiectul Amazon va fi testat anul acesta chiar de unii angajaţi în propriile case. Cel mai cunoscut aşa-zis robot casnic de până acum este Roomba, un aspirator lansat de iRobot în 2002. Însă este o piaţă în continuă dezvoltare. Până în 2023, se estimează că aceasta va creşte până la 15 miliarde de dolari.

sursa: playtech.ro

Bloomberg notează faptul că Amzon a postat deja o serie de anunţuri de angajare pe posturi ce ţin de robotică în cadrul unei divizii a companiei care se ocupă cu cele mai avangardiste proiecte.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol