8 decembrie 2021, 2:48

Prințesa îndrăgostită de un fost coleg de facultate renunță la titlu și la peste un milion de euro

Prințesa Mako (29 de ani), nepoata Împăratului Naruhito, renunță la titlul nobiliar și la indemnizația de 1,35 de milioane de euro pentru a se mărita cu iubitul ei din liceu, care este cetățean de rând. Kei Komuro a absolvit în mai Facultatea de Drept Fordham, New York și în prezent lucrează la o firmă de avocatură.

Indemnizația – estimată la aproximativ 152 de milioane de yeni (1,17 milioane de euro) – a fost concepută pentru a asigura „menținerea unei vieți demne” şi după îndepărtarea de familie.

Cei doi au anunțat logodna în 2017, când bunicul ei încă era împărat al Japoniei, dar au amânat nunta din cauza unor dispute financiare dintre mama lui Komuro și fostul ei logodnic.

Anunţul a fost făcut de mass-media japoneze, care au menționat că, în acest caz, ar fi prima dată de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial când nu va fi plătită compensaţia, scrie La Stampa.

Guvernul Japoniei este hotărât să accepte decizia lui Mako de a renunța la dreptul său financiar, cum se întâmplă de regulă cu membrii familiei regale care renunță la titlu pentru a se căsători cu oameni de rând. Data nunții va fi anunțată în octombrie.

La sfârșitul anului 2020, prințul Akishino, tatăl lui Mako și fratele mai mic al actualului suveran, a spus că este de acord cu căsătoria fiicei sale mai mari, punând capăt preocupărilor apărute după logodnă și după mult controversata amânare a nunții.

Luni, Komuro s-a întors pentru prima dată în Japonia, după trei ani, pentru a se pregăti de nuntă, anunță Kyodo News.

Cei doi viitori soți vor susține o conferință de presă comună la finalul celor două săptămâni pe care Komuro trebuie să le petreacă în carantină.

Cuplul dorește să se stabilească în Statele Unite după nuntă.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.