27 aprilie 2024, 16:49

Printre stalactite și stalagmite: două concerte inedite în Peștera Românești

Ediţie aniversară, în octombrie, a concertelor susținute în Peștera Românești, inițiativă demarată în 1984. Ioan Gârboni, președinte al Fundației Academice Culturale Timișoara, a anunțat că anul acesta vor avea loc două concerte printre stalactite și stalagmite.

Medicul Constantin Lupu este cel care a inaugurat, în 1984, concertul simfonic din Peștera Românești, aflată în Munții Poiana Ruscă. Reputatul medic, care în 1975 a înființat Clubul Speotimiș, este de doi ani Cetățean de Onoare al județului Timiș.

Din anul 1999, Fundația Academică Culturală Timișoara a preluat organizarea concertelor din Peștera Românești, un eveniment unic în România, dar și în lume.

„În ultimele zece ediții, participarea a depășit numeric așteptările organizatorilor, numărul publicului depășind 3.000 de spectatori pe reprezentație.

Astfel, în acest an au loc două ediții în luna octombrie a concertelor simfonice din Peștera Românești, ediţia 39 şi ediţia 40. Vor fi două concerte în zilele de 8 octombrie şi 15 octombrie de la ora 13”, a precizat Ioan Gârboni, președinte al Fundației Academice Culturale Timișoara.

Potrivit acestuia, pe lângă aceste două concerte vor mai fi opt activităţi atractive, la care sunt așteptate să participe 10.000 de persoane.

Iată activităţile ce vor avea loc înainte și după concerte:

  • Un concert cu Orchestra de Suflători a Liceului de Artă „Ion Vidu” şi un alt concert al Filarmonicii Râmnicu Vâlcea, în următoarea săptămână
  • Două proiecţii de filme artistice în peşteră (filme cu Bela Lugosi -Dracula şi Johnny Weissmuller -Tarzan) – actori născuţi în Lugoj şi Timişoara.
  • Două instructaje speologice şi instructaj tiroliană pentru copii şi tineret
  • Două dezbateri despre turism cultural şi ecoturism

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol