CITIRE

Pro și contra: cadourile oferite profesorilor, un ...

Pro și contra: cadourile oferite profesorilor, un gest necesar sau cutumă balcanică

O bună parte din deprinderile oamenilor de mâine se învață în școală. În fiecare sfârșit de an se remarcă deja celebrele „cadouri pentru doamna”, oferite din diverse motiv. Mici atenții pentru a îmbunătăți starea de spirit a profesorului, pentru a-i mulțumi, dar și pentru a se asigura că în  anul următor copilului i se va acorda mai multă atenție.

Deși poate părea un gest neînsemnat, mai degrabă simbolic, acest obicei poate influența puterea de decizie a elevilor pe termen lung. Fiind deja obișnuiți să urmeze calea mai ușoară, prin oferirea de mici atenții, în schimbul unor servicii. Astfel că, aceștia nici nu apucă să iasă de pe băncile școlii și se trezesc direct „pregătiți pentru a se descurca”, indiferent de mijloace.

Această mentalitate este adânc întipărită în mentalul coletiv și a ajuns să devină un flagel infiltrat în toate fisurile statului. De la medici, profesori, șoferi de taxi și cameriste, toți au primit și au dat la rândul lor cadouri în semn de apreciere sau gratitudine. „Atenții” care au stat la baza unor favoruri ulterioare și care au fost transformate în beneficii substanțiale.

În școli, șpaga sau mita au căpătat o nouă valență, una mai cosmetizată, însă cu aceleași efecte. Urmările unui astfel de comportament sunt resimțite și în rândul elevilor, unii din ei primind tratament preferențial, în detrimentul celor care nu își permit un asemenea efort.

Cauzele culturale, prezentate de sociologi

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Editiadedimineata.ro, sociologul Gelu Duminică, ne-a vorbit despre ceea ce înseamnă și cum este văzut acest fenomen, atât prin ochii părinților, cât și prin ochii profesorilor, dar și despre eventualele efecte pe care acest obicei le-ar propaga chiar la nivelul școlilor. În acest caz, acesta plusează faptul că în unelele unități de învățământ, aceste „atenții” ar putea transforma și transformă colegialitatea în competitivitate, profesorii alegând clasele cu elevi care provin din familii cu o putere financiară peste medie.

Sursă Foto: partidaromilor.ro

Obiceiul și nevoia părinților de a da cadouri profesorilor „vine din cultură”, explică Gelu Duminică, adăugând și faptul că „prin cultură înțelegând tot ce înseamnă și tot ce se transmite non-genetic. Noi suntem obișnuiți să ne arătăm gratitudinea față de cei care oferă servicii, chiar și în momentul în care serviciile sunt deja plătite. Așă că dăm șpagă, mai pe românește. Cadoul este în fond o formă de șpagă pe care o dai. Acum, depinde de valoarea cadoului. Pentru că dacă este un cadou simbolic, care doar oferă o mulțumire, în momentul acela este un gest de curtoazie. Dacă respectivul cadou este, de fapt, cumpărarea bunăvoinței viitoare, atunci poate fi numită șpagă. Orice lucru în exces, dăunează. Și mulțumirea în exces poate conduce către lingușire sau către cumpărarea bunăvoinței.” 

 „Marea majoritate a profesorilor nu primesc nici măcar un  buchet de flori” – Gelu Duminică. 

Cu toate acestea, sociologul subliniează faptul că acest aspect nu trebuie generalizat, ci că, mai degrabă, ar trebui să ridice semne de întrebare. Acesta ridică probleme majore ale elevilor și copiilor proveniți din familii modeste, care nu își perimit nici măcar să își hrănească pruncii înainte de culcare. „Nu aș generaliza chestia asta. Marea majoritate a profesorilor nu primesc nici măcar un buchet de flori. Pentru că marea majoritate a copiilor provin din familii nevoiașe. Nu trebuie uitat faptul că noi suntem o țară cu 40% din tineri analfabeți, cu încă 40% care trăiesc în sărăcie, unu din opt copii se culcă noaptea flămânzi. Nu uitați lucrurile astea! Și mă îndoiesc că respectivii copii care merg la școală se duc cu nu știu ce cadouri scumpe la profesori. De asemenea, cunosc o tonă de profesori care nu acceptă astfel de cadouri care sunt destul de scumpe. Însă, în unele școli, în unele școli, sublinez, lucrurile acestea se întâmplă. Și de obicei în școlile care au în circumscripție familii destul de bogate. Pentru că pentru a-ți permite un cadou foarte scump trebuie sa ai o anumită putere financiară. Însă, asta se întâmplă, mai degrabă, din cauza presiunii sociale, în primul rând. Se trezesc trei părinți, care vor să facem chetă și atunci nu vrei tu să fii văzut oaia neagră. Și, doi, din dorința de a cumpăra bunăvoința viitoare și de a arăta că, de fapt, tu și pe viitor aștepți ca al tău copil să fie tratat preferențial.”

Sociologii sesizează o diferență între mediul urban și rural

Dacă în zonele defavorizate, profesorii nu primesc decât mulțumirile sincere ale elevilor, în marile orașe situația este diferită. Din nefericire, acest tablou vine în antiteză cu ce se întâmplă în școlile din mediul urban, de exemplu. Sociologul și profesorul universitar, Alfred Bulai, indică faptul că în mediile dezvoltate, chiar și unii profesori încurajează un astfel de tratament.

„În anii 80, la Giurgiu, la un liceu, clasa a XII a făcut cadou tuturor profesorilor, la final de an, înaintea banchetului, câte un stilou chinezesc cu peniță de aur. Adică, destul de scump. Atunci a fost un mare scandal în cancelarie, <<Cum, își bat joc de ei cu un asemenea stilou?>>, însă acestea nu erau cadourile propriu-zise, ci înlocuiau buchetele tradiționale de flori. Însă, cadourile la nivelul societății de atunci erau la fel de consistente ca și acum.

În București, știu cazul unei învățătoare tot prin anii ’80, care la prima întâlnire când s-a prezentat părinților și implicit elevilor, le-a zis <<Mă numesc x, ziua mea de naștere este la data de … și îmi plac cristalurile>>. Nu este nimic nou sub soare. Trăim într-o lume medievală cu influențe otomane, pentru că de aici revin și inflexiunile beșcheș, ciubuc”, a explicat acesta în exclusivitate pentru Editiadedimineata.ro.

Sursă Foto: stirilekanald.ro

În ceea ce privesc relațiile dintre cei care primesc și dau astfel de cadouri, raționamentul este simplu. Sociologul Alfred Bulai explică faptul că acest obicei „păstrat de ani și ani de zile, care funcționează terapeutic într-o societate în care profesorii au trăit parțial din alt gen de susținere economică”, nu poate fi ușor eradicat, ci dimpotrivă. După spusele specialistului, „nu este nimic nou sub soare. Trăim într-o lume medievală cu influențe otomane, pentru că de aici revin și inflexiunile beșcheș, ciubuc”.

Relație cauză-efect

Pe de cealaltă parte, Gelu Duminică caracterizează acest fenomen din alt punct de vedere. Fie că vorbim cadouri mărunte sau substanțiale, toate au la bază un tip de relație „pavloviană”, bazată pe stimul și răspuns. Sociologul mai explică și faptul că acest mod de a influența condiționează relația pe care profesorii o au cu elevii.

„În general este o relație pavloviană. Se aprinde becul și salivezi. Știi că dacă tu te comporți bine cu respectivul copil o să vină și recompensa. Însă acest comportament se poate referi și la a-i da note mari elevului, până la a-i tolera anumite lucruri. De a trata cu mai multă atenție, până a-l trata cu mai multă îngăduință și așa mai departe. Însă, relația este într-adevăr una pavloviană”, a explicat acesta.

„Urzeala claselor” – un joc al profesorilor în cancelarie

În unele cancelarii se remarcă un fenomen prin care clasele cu o situație economică mai bună sunt disputate între profesori. Astfel, cadrele didactice cu o experiență mai mare în mediul educațional își aleg „clasele bune, în detrimentul celor rele”. Un joc în care „nou veniții” nu au un cuvânt de spus, indiferent de sensul lucrurilor.

Din acest motiv, se formează un soi de acceptare tacită a acestor tertipuri. Totodată, considerentele după care se ghideză unii profesori sunt în principal de natură materială. Fie provin din familii înstărite, fie sunt organizați și buni la învățătură, deci automat mult mai ușor abordabili decât o clasă cu „probleme”, iar adevăratele provocări sunt adesea pasate profesorilor tineri, fără experiență, care de cele mai multe ori nu reușesc să medieze conflictele apărute.

„În principiu, nu ar trebui să fie. În practică categorisesc clase bune versus clase mai puțin bune. În acepțiunea unora, dintre profesori și subliniez, unora dintre profesori, clasele bune înseamnă clase a căror copii provin din familii cu un statut financiar peste medie. Pentru că vin la pachet. Copiii respectivi sunt mai bine pregătiți, pentru că părinții își permit pregătire, copiii respectivi oferă cadouri mai bune de 1 și 8 martie (râde!), copiii respectivi au acces la ultima tehnologie a informației și așa mai departe. Acestea sunt considerate clase bune și logic că marea majoritate a profesorilor se bat pentru clasele bune, mai ales cei cu experiență, titularii vechi, cei cu gradul unu didactic și așa mai departe. Foarte rar o să vedeți în școlile acestea în care există astfel de situații că respectivele clase bune sunt servite de „noi veniții” în școală, cadre didactice nou venite în școală. De obicei, sunt cei cu ștate vechi în școala respectivă, care își aleg clasele inclusiv având în vedere astfel de criterii.”, a explicat sociologul.

„Atențiile” oferite profesorilor pot afecta capacitatea copiilor de a deveni responsabili

Psihologii atrag atenția părinților că pot afecta capacitatea copiilor de a deveni responsabili. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Editiadedimineata.ro, psihologul Ioana Alexandra Dumitru a vorbit despre consecințele pe care aceste obiceiuri le pot avea asupra elevilor. Însă, o educație preferențială tinde să influențeze negativ capacitatea decizională a elevilor, dar și încrederea în sine.

Sursă Foto: facebook.com

„În societățile arhaice, etnologul Marcel Mauss, care a studiat importanța cadoului, a demonstrat că darul era la aceștia un <<schimb voluntar obligatoriu>>. De unde a reieșit că darul este un fapt social: nu se poate să dai fără ca darul să fie primit (acceptat) și ești obligat, la rândul tău, să oferi când ai primit ceva. Schimbul este deci o legatura importantă în viața socială. Fiecare părinte își dorește pentru copilul său cea mai bună educație. Ca să citez câțiva dintre părinții cu care am interacționat, ei își doresc <<să fie primul în clasă>>, <<să ajungă cineva>> și <<să se descurce în viață>>. Din cauza acestor nevoi, ei își doresc cooperarea și caută ca profesorul să le fie complice, pentru ca fiul/fiica să aibă parte de educație aleasă, să primească atenția cuvenită și să nu fie marginalizat.

Pentru ca acestea să se întâmple, prin prisma contextului social prezent, părinții recurg la oferirea de cadouri, sperând, inconștient sau nu, că profesorii se vor purta mai <<frumos>> și mai <<atent>> față de copilul lor sau, dacă va exista vreo problemă, să aibă certitudinea că le oferă ajutorul. Chiar dacă este doar la nivel subconștient, părintele așteaptă în schimb, asigurarea că profesorul are grijă și atenția către copilul acestuia și astfel simte că are un aliat. Profesorul, la rândul lui, dacă acceptă astfel de atenții, se va simți obligat să creeze o anumită relație cu acel copil, în unele cazuri având chiar și comportamente favorabile vizibile.

Dacă profesorul ține seama de valoarea cadourilor, atunci, inevitabil va fi afectată egalitatea de șanse pentru elevi. Acest fapt nu este neapărat benefic pentru copil deoarece părintele creează toate premisele ca acesta să devină iresponsabil, devenind incapabil în a-și dezvolta capacitatea de a face față eșecurilor și situațiilor în care va trebui să se descurce independent sau să fie considerat <<cel cu pile>>. Întrebarea pe care aș adresa-o acestor părinți este: <<Cu ce preț vă doriți ca fiul/fiica dumneavoastră să ajungă cineva sau să fie primul in clasă? >>”, a explicat psihologul.

Cine sunt cei pro-„atenții”

Cu toate că experții atrag atenția asupra posibilelor implicații pe termen lung a cadourilor date profesorilor la inițiativa părinților, gesturile asemănătoare fac parte din obiceiurile balcanice, greu de dezis. Adulții continuă să ofere mici (sau mari) atenții celor ce se ocupă de educația copiilor lor, însă nu toți sunt și de acord. Întâlnim astfel un paradox: deși nu aprobă practica, mulți dintre părinți continuă să contribuie cu bani la cadourile „de sfârșit de an”. Motivele pot fi diverse, precum teama de a nu suferi copilul și chiar de a nu fi exclus, el ca și adult, de către ceilalți părinți. Adina Rosetti prezintă, în articolul ”Viața mea de mamă pe WhatsApp” (Scoala9.ro), cum se desfășoară discuțiile dintre părinți pe tema atențiilor oferite dascălilor.

Deși nu poate părea, persoanele care continuă să ofere mici atenții – fie că sunt sau nu de acord cu practică – contribuie la păstrarea fenomenului și inspiră copiilor ideea că este un comportament obișnuit.

Sursă Foto Cover: ghizbi.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.