8 decembrie 2024, 1:33

Probleme de fertilitate: În doar zece ani concentrația de spermatozoizi a scăzut cu 20 de milioane

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) definește infertilitatea drept ”o boală a sistemului reproducător, definită de insuccesul de a obține o sarcină după 12 luni de încercări sau de mai mult de 12 luni de contact sexual neprotejat, în mod regulat”.

Cercetătorii suedezi şi americani de la revista Jama Psychiatry au dat publicităţii la începutul anului un studiu care arată că bărbaţii trecuţi de 45 de ani sunt expuşi riscului de a avea copii cu autism, ADHD sau alte boli psihice. Coeficientul de inteligenţă al acestor copii va fi sub media normală.

“Fertilitatea unei femei scade odată cu vârsta. O femeie de 35 de ani este pe jumătate la fel de fertilă ca la vârsta de 25 de ani. Probabilitatea ca o mamă de 20-24 de ani să dea naştere unui copil cu sindromul Down este de 1 la 1.400, în schimb acelaşi risc pentru o mamă de peste 40 de ani este de 1 la 100”, notează revista germană Focus.

Cercetătorii consideră că motivele care ar sta la baza acestui fenomen sunt atât mutaţiile genelor şi celulelor de spermă odată cu trecerea timpului, cât şi transformările epigenetice.

“Acestea pot fi influenţate de factori externi precum consumul de alcool, tutun sau boli precum diabetul. Sunt influenţate anumite gene în mod particular. Dacă bărbatul le dă mai departe, acestea pot influenţa dezvoltarea nou-născutului”, mai scrie Focus.

Din acest motiv centrele de colectare şi stocare a spermei primesc doar donatori până la o anumită vârstă. În Germania şi Marea Britanie vârsta maximă a donatorului nu poate depăşi 40 de ani. În Australia, limita superioară este de 45 de ani.

“Chiar dacă riscul de a avea un copil cu boală genetică este de doar 0,5% în rândul taţilor de peste 45 de ani, cuplurile tinere nu ar trebui să îşi asume nici măcar acest risc. Ar trebui să ceară expres ca vârsta donatorului să fie mai mică. Eu mă îndoiesc că rata de succes este mai mare în rândul donatorilor mai în vârstă.

Nimeni nu ar trebui împiedicat în demersul său de a avea un copil. Biologia este doar o mică parte din dezvoltarea unui copil. De multe ori, taţii mai în vârstă au mai mult timp şi bani pentru copiii lor. Pe de altă parte, nimeni nu poate garanta un copil sănătos, indiferent de vârsta părinţilor”, a subliniat cercetătorul Thomas Haaf, citat de Focus.

“Concentraţia medie de spermatozoizi a scăzut în ultimii zece ani de la 72 la 52 milioane per mililitru. Este doar o chestiune de timp până când vom atinge pragul de 40 de milioane per mililitru, dincolo de care infertilitatea devine un pericol real”, a explicat profesorul Jaime Mendiola, unul dintre coordonatorii studiului.

Din ce în ce mai mulţi bărbaţi au probleme atunci când încearcă să conceapă un copil, avertizează medicii. Calitatea spermei bărbaţilor scade cu aproximativ 2% anual, aducându-i tot mai aproape de infertilitate, arată un studiu realizat de cercetătorii Universităţii din Murcia (Spania). Potrivit acestora, în maximum cinci ani, concepţia ar putea deveni o problemă chiar şi pentru cei mai tineri dintre aspiranţii la statutul de tătic.

Sursa foto: fau.edu


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol