25 aprilie 2024, 20:17

Procedura prin care se fură mireasma florilor, inclusă de UNESCO în patrimoniul imaterial al umanității

Celebra tehnică prin care parfumierii din localitatea Grasse localitate din departamentul francez Alpes-Maritimes, a fost inclusă miercuri pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, în urma deciziei luate de un comitet specializat UNESCO reunit la Port-Louis, capitala Mauritius, informează AFP.

Întregul proces de fabricare a miresmei cu tentă florală este compus din trei aspecte diferite:  „cultura plantei din care se fabrică parfumul, cunoaşterea materiilor prime şi transformarea acestora şi arta compoziţiei parfumului”, potrivit unui comunicat emis de UNESCO.

Cei din localitatea Grasse, supranumită și capitala florilor, vor avea o mulțime de avantaje de pe urma acestei distincții, printre care și oportunitatea de a-și proteja mai bine câmpurile de iasomie și tuberoze. Deoarece, vreme de 70 de ani, producătorii locali au avut diverse probleme din cauza presiunilor financiare, dezvoltării produselor sintetice şi concurenţei altor centre producătoare.

Astfel că, prezenţa pe lista UNESCO ar trebui să le asigure tinerilor agricultori o serie de terenuri speciale pentru susținerea acestei ramuri a agriculturii, dar și să îi încurajeze pe aceștia să semneze contracte pe termen lung, ce le vor asigura horticultorilor un trai decent de pe urma recoltelor.

Localitatea Grasse este situată pe însorita Coastă de Azur a Franței și a început să fabrice parfumuri încă din secolul  al XVI-lea. Chiar dacă miresmele elegante ale florilor au fost asociate adeseori cu luxul, francezii nu s-au gândit din prima la acest lucru. Astfel că ei au fabricat aceste arome ca adjuvant al tăbăcarilor din zonă, care aveau nevie de materii prime parfumate pentru prelucrarea pieilor de animale și pentru parfumarea mănușilor.

Este nevoie de şapte ani pentru formarea uni responsabil de distilerie şi de zece ani pentru a deveni parfumier, iar cunoştinţele necesare despre cultura plantelor şi parfumuri se transmit, de obicei, în familie.

„Sunt fericit că am putut face în aşa fel încât toate aceste generaţii care s-au succedat pentru a face din Grasse ceea ce este în prezent au primit astăzi recunoaştere”, şi-a exprimat bucuria Jean-Pierre Leleux, fostul primar al oraşului.

„Este o mare bucurie după atâţia ani de muncă şi de proceduri”, a continuat cel care a depus dosarul de candidatură la UNESCO în 2013, potrivit Agerpres.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol