28 aprilie 2024, 7:47

Programul marilor magazine din România, de Crăciun și Anul Nou

Am intrat pe ultima sută de metri în goana cumpărăturilor de sărbători, astfel că în materialul următor vă anunţăm care este programul marilor centre comerciale din țară, mai ales că supermarketurile şi hypermaketurile au anunţat orarele speciale din perioada Crăciunului, dar şi a Anului Nou. Pe 25 decembrie 2023 și 1 ianuarie 2024, având în vedere că sunt zile libere legale, programele marilor magazine au suferit modificări.

Pe 25 și 26 decembrie, precum și pe 1 ianuarie, magazinele Lidl vor fi închise. Între 21 și 23 decembrie, 29 și 30 decembrie, magazinele vor fi deschise între orele 07:00 – 23:00. Pe 24 și 31 decembrie magazinele vor fi deschise între orele 07:00 – 18:00. Pe 2 ianuarie magazinele vor fi deschise între 10:00 – 17:00. Mgazinul Auchan va fi închis pe 25 decembrie şi 1 ianuarie. Sâmbătă, 23 decembrie 2023, va fi program normal, în timp ce duminică, 24 decembrie, va fi deschis în intervalul 07:00- 18:00.

Înainte de Revelion, magazinul va avea program normal, iar duminică, 31 ianuarie va fi deschis în intervalul 07:00-18. Kaufland este deschis sâmbătă, 23 decembrie până la ora 23:30, iar pe data de 24, rămâne deschis până la ora 18. Pe data de 25 decembrie şi pe 1 ianuarie, magazinul va fi închis. Marţi 26 decembrie, Kaufland se deschide în intervalul 09:00- 15:00, iar Marți, 2 ianuarie 2024 programul este între orele 08:00- 22:00. Mega Image rămâne deschis clienţilor pe data de 24 decembrie până la ora 19, în timp ce pe data de 25 şi decembrie şi 1 ianuarie, va fi închis.

Duminică, 31 decembrie magayinul va funcţiona între orele 07:00- 18:00, iar pe 2 ianuarie va fi deschis între orele 09:00- 19:00. Magazinul Penny va fi şi el închis pe data de 25 decembrie şi 1 ianuarie. Aici puteţi face cumpărături pe data de 24 decembrie şi 31 decembrie, între orele 07:00- 18:00. Mallul Coresi va fi şi el închis pe data de 25 decembrie şi pe 1 ianuarie. Pe 24 şi 31 decembrie, centrul comercial va fi deschis în intervalul orar 10 – 18, iar după anul nou, programul va normal. Afi mall, va fi de asemenea închis pe data de 25 decembrie şi 1 ianuarie.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol