2 mai 2024, 22:02

Proiect de lege care prevede sancţiuni pentru cei care realizează şi distribuie deepfake

Deputaţii au început dezbaterile pe marginea proiectului de lege care introduce sancţiuni până la doi ani de închisoare pentru cei care realizează şi distribuie, fără marcaje corespunzătoare, materiale în format video, audio sau imagini incluse în categoria deepfake, adică obţinute prin modificarea informatică a unor fotografii sau înregistrări reale.

Recent, Banca Naţională a avertizat că pe internet circulă un astfel de clip video care foloseşte fraudulos imaginea şi vocea guvernatorului Mugur Isărescu pentru a convinge publicul să facă investiţii financiare pe o platformă inexistentă.

Iniţiativa legislativă aparţine unor parlamentari ai PSD, PNL, UDMR şi ai Minorităţilor naţionale.

Opoziţia consideră însă că proiectul nu respectă toate recomandările Uniunii Europene în domeniu şi cer reanalizarea textului în comisiile de specialitate. Camera Deputaţilor este fort decizional în cazul acestui proiect de lege


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol