18 ianuarie 2022, 7:04

Protest la Parlament față de introducerea certificatului verde

Marți, la Palatul Parlamentului, are loc un protest împotriva certificatului COVID și împotriva restricțiilor.

Protestul este organizat de AUR, iar în faţa Parlamentului se află şi copreşedintele AUR George Simion şi parlamentarii acestei formaţiuni.

Protestatarii cer oprirea adoptarea legii care prevede obligativitatea certificatului verde.

SPP a blocat toate intrările în Parlament. Nimeni nu intră, nimeni nu iese din clădire.

Brigada rutieră a transmis că a restricționat traficul rutier pe bd. Națiunile Unite, din cauza manifestației.

Ca urmare a desfășurării unei manifestații publice, Brigada Rutieră a dispus restricționarea traficului rutier pe bd. Națiunile Unite, segmentul de drum cuprins între str. B.P.Hașdeu și bd. Libertății, precum și pe banda I de circulație de pe Calea 13 Septembrie dinspre bd. Libertății către Hotel Marriot.

Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudență, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele și indicațiile polițiştilor rutieri.

Pietonilor le recomandăm să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o facă doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înțeles intenţia de a traversa”, a transmis Brigada rutieră de poliție.

Președintele de ședință al Camerei Deputaților, Daniel Suciu, a anunțat că protestatarii vandalizează mașinile din curtea Senatului.

UPDATE

Jandarmeria anunță, într-un comunicat, după ce protestatarii AUR au pătruns în curtea Parlamentului, că până în prezent nu a fost utilizată forța și nu s-a recurs la mijloacele din dotare. Janddarmeria face apel către patricipanții la protest să coopereze și să se îndrepte către ieșirea din Parlament.

Redăm mai jos comunicatul Jandarmeriei:

”În legătură cu pătrunderea unor persoane în curtea Palatului Parlamentului, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:

La acest moment, prin echipele noastre de dialog, îndrumăm persoanele să părăsească zona exterioară a instituției.

Până în prezent, efectivele jandarmeriei nu au folosit forța sau mijloacele din dotare.Facem apel către participanți să coopereze cu jandarmii, să respecte îndrumările acestora și să se îndrepte către ieșirea din curtea instituției, prin zona indicată de forțele de ordine.”

UPDATE

Surse citate de G4media.ro: Mașinile ambasadorilor Japoniei și SUA în România au fost vandalizate de către protestatari, in curtea Senatului. Ambasadorul SUA a avut întâlnire cu președintele Senatului. Apoi, Florin Cîțu a plecat de la Senat, iar întâlnirea cu ambasadorul Japoniei nu a mai avut loc.

UPDATE

Câteva sute de persoane care protestează împotriva introducerii certificatului verde la locul de muncă au ajuns în faţa Palatului Victoria.

UPDATE

Ambasada SUA confirmă faptul că un autovehicul care îi aparține a fost avariat în timpul protestului de astăzi din București, se arată într-un comunicat al Ambasadei, care mai precizează că, la acest moment, nu sunt disponibile informații suplimentare.

Cu jumătate de oră înainte, ministrul de Interne, Lucian Bode, a negat că ar exista vreo mașină vandalizată de protestatari. ”Am înțeles că nici o mașină aparținând corpului diplomatic nu a fost vandalizată”, a spus Bode.

 

Sursa foto:g4media.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.