Carrie Lam, șefa Executivului din Hong Kong marți a precizat că proiectul de lege referitor la extrădări, care a pornit cele mai ample proteste din ultimele decenii a fostei colonii britanice „este mort”. Aceasta a recunoscut că inițiativa Guvernului despre acest subiect a fost „un eșec total”, conform celor de la Reuters.
Chiar dacă pe la mijlocul lunii iunie a declarat că proiectul se află în fază de suspendare Carrie Lam a precizat marți că „încă există temeri cu privire la sinceritatea Guvernului şi există încă temeri cu privire la faptul că procesul de adoptare a proiectului ar putea fi reluat în Consiliul Legislativ”.
„Deci, vreau să reiterez, nu există un astfel de plan, proiectul este mort”, a precizat Lam într-o conferință de presă conform mediafax.ro.
Hong Kong leader Carrie Lam says extradition bill that sparked protests 'is dead' https://t.co/A7MgXNDgdb
— China Kennedy (@ChinaKennedy) July 9, 2019
Acest anunț vine la puțin timp de când zeci de mii de oameni au participat în ziua de duminică la o altă manifestație față de proiectul de lege controversat, referitor la extrădări, dar și față de întreaga activitate pe care o are Guvernul.
#China slams EU, UK, and US over ‘gross interference’ in #HongKong protestshttps://t.co/pFp23A7ShO pic.twitter.com/l6sy0ZO330
— RT (@RT_com) July 2, 2019
Despre Hong Kong putem afirma și că se bucură de o largă autonomie, însă este de câteva săptămâni locul în care se desfășoară cele mai ample proteste din cauza unui proiect de lege. Criticii sunt de părere că acest proiect ar permite extrădarea dizidenților politici de pe teritoriul Hong Kong-ului pe teritoriul Chinei, însă în mod treptat acest lucru s-a transformat într-o manifestație generală împotriva Guvernului local care primește susținere din partea Beijing-ului.
Sursă foto cover: reuters.com
Comentariile sunt oprite pentru acest articol