25 aprilie 2024, 5:21

Psiholog: invidia dăunează grav sănătății fizice şi psihice! Iată de ce

Cel mai probabil, cu toţii am fost de câteva ori în viaţă ţinta manifestărilor provenite din invidie sau, de cealaltă parte, am invidiat pe cineva. În ambele cazuri, sentimentul de invidie este un mare generator de suferinţă. Într-un sens plastic, invidia apare atunci când ne uităm în „curtea“ altuia şi simţim furie, tristeţe şi neputinţă că nu avem un anumit lucru, o persoană sau situaţia lui.

În opinia psihoterapeutului Laura Maria Cojocaru, atunci când stârnim sentimentul de invidie, adică îl exteriorizăm, acesta generează un efect în lanţ de alte sentimente dăunătoare pentru sănătatea noastră fizică şi psihică, precum insomnii, stări de anxietate, stări depresive, o furie care ne îndeamnă la comportamente disfuncţionale, în primul rând pentru noi înşine.

Maria-Laura Cojocaru sursa: facebook.com

Mai mult decât atât, specialistul consideră că poate fi creionat un portret arhetipal al persoanelor care scot la suprafaţă mai des decât altele sentimentul de invidie, astfel: „Atunci când o persoană are stima de sine scăzută, nu este împăcată cu imaginea ei, cu viaţa ei, cu fizicul ei, cu cercul de prieteni, cu situaţia ei financiară, socială, relaţională. Persoanele invidioase au acumulat frustrări în timp, sunt nesigure pe ele, cu încredere mică în propriile forţe şi râvnesc mereu la ceea ce au alţii. Întrucât nu reuşesc să obţină, există unele persoane care duc invidia la un alt nivel şi doresc răul persoanelor din jur despre care consideră că au o viaţă mai bună”.

Totodată, „persoanele leneşe trăiesc mai des sentimentul de invidie decât alte persoane. Persoanele invidioase nu sunt dispuse să urmeze căile de dezvoltare şi de evoluţie pe care le urmează cei care au succes în viaţă, în carieră, în dragoste. Cei invidioşi nu sunt dispuşi să plătească preţul succesului şi anume o doză de efort şi de renunţare în anumite momente la un soi de confort, drept pentru care se mulţumesc doar să invidieze”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, potrivit adevarul.ro.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol