9 decembrie 2024, 12:49

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei are COVID-19. “La gradul meu de oboseală şi de stres ar fi putut fi altfel, dacă nu aş fi fost vaccinat”

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române s-a îmbolnăvit de COVID-19. Vasile Bănescu a anunțat că a luat virusul SARS-CoV-2 de la un coleg, cu o zi înainte sa-i fie administrat rapelul la vaccin.

Testul făcut ulterior a iesit pozitiv, însă boala se manifestă într-o formă “foarte uşoară”.

“La gradul meu de oboseală şi de stres ar fi putut fi altfel, dacă nu aş fi fost vaccinat”, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, potrivit agerpres.ro.

Cu ajutorul lui Dumnezeu sunt foarte bine. Din fericire, apucasem să fac prima doză de vaccin, dar m-am contaminat miercurea trecută de la un coleg chiar cu o zi înainte de rapel. M-am pozitivat ulterior, dar în acest context am făcut o formă foarte uşoară. La gradul meu de oboseală şi stres ar fi putut fi altfel dacă nu aş fi fost vaccinat. Să fiţi/ să fim cu toţii ocrotiţi alături de cei dragi! Speranţa pusă în Dumnezeu ne va ajuta mereu”, a precizat Vasile Bănescu.

Pe de altă parte, patriarhul Daniel nu s-a vaccinat încă, dar, spun reprezentanții institutiei, nu exclude această posibilitate, potrivit stirileprotv.ro.

Sursa foto: Captură TV Digi24

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol