28 noiembrie 2022, 6:14

Putin s-a vaccinat. Deocamdată vaccinul nu a avut nicio reacție adversă

Putin s-a vaccinat, însă nu a ținut să facă din asta un eveniment public. Mai mult, nu se cunoaște nici ziua precisă a vaccinării și nici serul folosit. ”Am primit unul dintre cele 3 vaccinuri ale noastre. Le-am cerut colegilor să nu discute despre asta, nici eu nu am făcut-o. Aşa că habar nu au. Doar doctorul care m-a injectat ştie ce am primit”, a declarat președintele rus.

Președintele rus  a susținut că este de așteptat ca Rusia să atingă imunitatea în masă și să ridice restricțiile impuse din cauza pandemiei de COVID-19 până la sfârșitul verii, relatează Interfax citată de Reuters.

Într-o intervenție televizată, liderul de la Kremlin, care s-ar fi vaccinat recent cu un ser de producție rusească (fără ca evenimentul să fie transmis public), a mai spus că nu a avut reacții adverse serioase, ci doar o ușoară durere de mușchi și o senzație de disconfort a doua zi după injecție. ”Înainte de culcare am pus pe noptieră un termometru. Dimineaţa de după am simţit nişte mici dureri musculare. Mi-am luat temperatura, dar era normală”, a spus Putin.

Serul nu a fost disponibil pentru alte comentarii.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol