26 aprilie 2024, 0:09

Radu Muntean vine cu ”Întregalde” la Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes

Cel mai nou lungmetraj realizat de Radu Muntean, ”Întregalde”, a fost selecţionat în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes, care va avea loc între 6 şi 17 iulie.

„Este filmul meu cu cea mai multă acţiune, în sensul clasic şi fizic al cuvântului. Decorul, cu pădurea întunecată, noroiul, casele strâmbe, gaterul abandonat, văile către nimic, va fi aproape un personaj în film”, a declarat regizorul.

Cu un scenariu semnat de Radu Muntean, Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu, filmul spune povestea a trei prieteni care se află într-o excursie umanitară de sfârşit de an. Călătorind într-un jeep pe drumurile de munte neasfaltate ale satului Întregalde, întâlnesc un bătrân singur pe care încearcă să-l ajute să ajungă la gaterul unde pretinde că lucrează. Când maşina lor rămâne blocată într-un şanţ în pădure, gaterul se dovedeşte a fi abandonat şi sunt nevoiţi să petreacă noaptea împreună cu bătrânul senil, ideile lor despre empatie şi generozitate încep să fie puse la îndoială.

Din distribuţia filmului fac parte actorii Maria Popistaşu, Ilona Brezoianu, Alex Bogdan, Luca Sabin, Toma Cuzin, Carmen Lopăzan şi Gabor Bondi.

„Întregalde” este cel de-al şaptelea lungmetraj semnat de Radu Muntean şi a doua participare la Quinzaine, după ce în 2008 a făcut parte din selecţie cu filmul „Boogie”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol