28 aprilie 2024, 21:39

“Raiul  german” și nu prea. În cea mai mare economie europeană, una din cinci persoane nu își permite să meargă într-un concediu de o săptămână

Mai mult de unul din cinci germani, respectiv 21,9% din populaţie, nu-şi permite să meargă într-o vacanţă de o săptămână pe an, relevă datele Eurostat.

Informațiile sunt tulburătoare (pentru toți, să recunoaștem). Interesantă este și povestea prin care datele au ajuns să fie făcute publice. Partidul de extremă stânga Die Linke a cerut aceste informaţii de la biroul de statistică al Uniunii Europene, iar acestea au fost difuzate prima dată de media germană Redaktionsnetzwerk Deutschland (RND).

Cei mai afectați – părinții singuri

Potrivit sursei citate, este dificil în mod special pentru părinţii singuri cu copii, 42% dintre aceştia neavând suficient venit pentru a-şi permite un concediu de o săptămână.

Datele pot fi private și în evoluție. Comparativ cu 2021, a fost o creştere uşoară a procentului celor care nu-şi puteau permite o vacanţă. La momentul respectiv, proporţia era de 19,9%.

Această proporţie era multă mai mică în 2017 – 15,3%, respectiv în 2019 – 12,8%. Totuși, în 2011, aproape unul din patru germani – 22,8% – nu-şi putea permite un concendiu de o săptămână pe an.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol