8 iunie 2022, 11:44

Ramzan Kadîrov vrea să atace Polonia. Ucraina e deja un capitol încheiat

Șeful republicii ruse Cecenia, Ramzan Kadîrov, continuă amenințările belicoase. De data aceasta a transmis că are în plan un atac asupra Poloniei, potrivit Nexta Tv, citată de Focus.

„Ucraina este deja o problemă închisă. Sunt interesat de Polonia. După Ucraina, dacă există o comandă, vom arăta ce suntem capabili să facem în 6 secunde. Polonezilor, mai bine luați-vă armele de la mercenari!”

Kadîrov a amintit și de incidentul în care a fost implicat ambasadorul rus în Polonia de Ziua Victoriei, în 9 mai. Serghei Andreieva fost stropit cu vopsea roșie, în timp ce vizita cimitirul soldaților sovietici din Varșovia.

Kadîrov a precizat că Polonia ar fi trebuit să își ceară scuze.

”Nu vom lăsa acest lucru fără răspuns, țineți minte”, a mai spus acesta.

Luptătorii liderului cecen, kadîroviții, sunt renumiți pentru ferocitatea cu care au luptat împotriva forțelor armate ale Rusiei în cele două războaie separatiste cecene care au avut loc între 1994-1996 și 1999-2009.

Kadîrov s-a alăturat armatei ruse în ofensiva acesteia în Ucraina, însă luptărorii din subordinea sa s-au remarcat  prin ipostazele ridicole filmate și postate pe rețelele sociale, de aceea au primit denumirea ironică de ”armata TikTok”.

Experții afirmă că metodele pe care kadîroviții le folosesc împotriva populației civile din Ucraina sunt aceleași pe care le-au folosit mai bine de 20 de ani pentru a-i zdrobi pe cecenii care se opun lui Ramzan Kadîrov și pe rușii care se opun lui Putin.

Potrivit declarațiilor martorilor adunate de anchetatorii și jurnaliștii ucraineni, kadîroviții în uniforme negre și verzi au fost în spatele unora dintre cele mai grave atrocități comise în Ucraina, inclusiv împotriva copiilor.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol