25 aprilie 2024, 12:02

Răniții de la Petromidia vor fi transferați în străinătate

Cei doi pacienți cu arsuri grave în urma exploziei de la Petromidia vor fi transferați în străinătate pentru tratament. Anunțul a fost făcut de premierul Florin Cîțu, care spune că în urma intervenției sale va fi făcut transferul cel mai probabil luni.

Momentan însă nu există vreun acord de la spitale din străinătate, potrivit stirileprotv.ro.

Până acum, autoritățile au discutat cu reprezentanții unor spitale din Austria și Germania pentru a-i transfera pe cei doi pacienți, de 53 și 58 de ani, care au suferit arsuri grave în urma exploziei.

Momentan, ambii sunt internați la Spitalul Floreasca, iar rudele așteaptă să semneze actele pentru transfer.

Acolo, pacienții ar urma să primească tratament complex de specialitate. Compania Rompetrol Rafinare a anunțat deja că va acoperi toate costurile.

Deocamdată, anchetele procurorilor, inspectorilor de la ITM și a pompierilor nu au clarificat cauza exploziei. Comisia specială de anchetă a cercetat și duminică locul deflagrației.

Până la o concluzie oficială, activitatea rafinăriei în zona incendiului rămâne sistată.

Imagini VIRALE cu pompierii care au stins incendiul după explozia de la Rafinăria Petromidia FOTO


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol