27 aprilie 2024, 11:14

Raport Gallup Global Emotions 2023. Am scăpat de pandemie, emoțiile pozitive sunt în trend, dar cele negative predomină

Cam așa s-ar rezuma raportul Gallup Global Emotions 2023, recent dat publicității. Oamenii trec prin mai multe clipe bune, dar asta nu influențează direct relele, care rămân cam la fel, scrie CNN.

Experiențe pozitive

Numărul de experiențe pozitive a cunoscut o oarecare recuperare în 2022, potrivit raportului. Înainte, momentele bune erau relativ stabile, dar au scăzut în 2021, potrivit lui Julie Ray, redactor-manager al știrilor mondiale la Gallup. Ea adaugă că 2021 a înregistrat cea mai mare creștere a experiențelor negative, din ultimii 17 ani, de când se desfășoară cercetarea.

Devine  clar, pandemia este de vină.

Vestea bună este că rata experiențelor negative nu a crescut în 2022. „Nu a existat nicio mișcare în sus, ceea ce este un semn pozitiv, dar a rămas și la cel mai înalt nivel pe care l-am măsurat vreodată”, a spus Ray.

Nu există dovezi directe cu privire la motivul pentru care experiențele pozitive au fost mai mari în 2022, dar s-ar putea specula că a fost un oftat de ușurare, explică Julie Ray. „Pe măsură ce oamenii au început să iasă din strânsoarea pandemiei… este o mică eliberare a acelei supape de presiune”, spune Ray.

Să nu sărbătorim…încă

Și, deși există victorii în creșterea experiențelor pozitive, nu este neapărat timpul pentru sărbătoare, a adăugat ea. Ray punctează: „Este puțin devreme pentru o mulțime de țări și lideri și factori de decizie, întreprinderi și organizații să se relaxeze cu adevărat, deoarece acele experiențe negative sunt încă la cel mai înalt nivel pe care l-am măsurat vreodată”.

John Helliwell, profesor emerit la Școala de Economie din Vancouver de la Universitatea din Columbia Britanică și editor al World Happiness Report, a declarat că Raportul Gallup este sursă bună de date emoționale comparative în întreaga lume care oferă „șansa de a ne extinde conversațiile și atenția și permite o înțelegere mai profundă a ceea ce ajută la îmbunătățirea vieții”.

Sondaj

Sondajele au fost compuse din cinci întrebări despre experiențele pozitive și negative.

Pentru a cuantifica aspectul pozitiv, cercetătorii au întrebat: V-ați simțit bine, odihnit ieri? Ați fost tratat cu respect ieri? Ați zâmbit sau ați râs mult ieri? Ați învățat sau ați făcut ceva interesant ieri? Ați experimentat plăcere? Pentru a descoperi latura negativă, oamenii au fost întrebați dacă au experimentat durere fizică, îngrijorare, tristețe, stres sau furie în ziua precedentă. Ray a explicat că întrebările vizau ziua anterioară, pentru că oamenii o au mai clar în minte.

Cel mai înalt nivel al experiențelor negative a fost înregistrat în țările în care oamenii se confruntă cu o mulțime de probleme politice sau de securitate, de pildă Afganistan și Sierra Leone. Iar, de partea cealaltă, statele în care oamenii au cele mai multe experiențe pozitive sunt țări din America Latină și din Asia de Sud-Est, inclusiv Mexic, Guatemala, Panama, Paraguay, Indonezia și Filipine.

Diferența între experiențe pozitive și starea de fericire

Experții punctează că trebuie să facem diferența între experiențe pozitive și starea de fericire. Statele care nu au ieșit neapărat în evidență cum că ar fi locuite de oameni cu multe clipe bune pot fi fericite. Lyle Ungar, profesor de informatică și știința informației la Universitatea din Pennsylvania, spune că cele două sunt corelate, dar nu sunt sinonime. El explică faptul că sentimentele măsurate de Gallup sunt pe termen relativ scurt, dar fericirea pe termen lung este de obicei măsurată prin satisfacția vieții. Oamenii din țări precum Finlanda și Danemarca, de exemplu, s-ar putea să nu raporteze un nivel la fel de ridicat al râsului, dar sunt clasați foarte bine în ceea ce privește fericirea, deoarece raportează că sunt în general mulțumiți, a arătat Ungar.

Profesorul spune că cei mai mari factori care stau în calea unei vieți fericite sunt sărăcia și boala, iar aceștia solicită adesea un răspuns mai amplu al societății. Ungar atrage atenția că cele mai importante lucruri pentru cultivarea fericirii sunt la îndemâna fiecărui om în parte: sensul și legătura socială. Care ar fi aspectele care ne dau sens? Ungar vorbește despre familie, religie și voluntariat, scrie StiriTVR.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol