20 iunie 2024, 3:33

Raport UNICEF. Într-un singur an, rata cazurilor de rujeolă în Europa și Asia Centrală a înregistrat o creștere de peste 3.000%

30.601 cazuri de rujeolă au fost confirmate în Europa și Asia Centrală între ianuarie și 5 decembrie 2023, față de 909 pe tot parcursul anului 2022, ceea ce marchează o creștere de 3266% a numărului de cazuri ale acestei boli care poate fi prevenită prin vaccinare, avertizează UNICEF.

Datele indică, de asemenea, o tendință mai recentă de agravare a situației, deoarece rata cazurilor de rujeolă în Europa și Asia Centrală aproape s-a dublat între octombrie și noiembrie 2023. Se anticipează ca numărul cazurilor din regiune să crească și mai mult din cauza lipsei de imunitate.

„Creșterea cazurilor de rujeolă este cel mai clar semn al unei întreruperi în acoperirea vaccinală. O astfel de creștere dramatică necesită o atenție urgentă și măsuri de sănătate publică pentru a proteja copiii de această boală periculoasă și mortală”, a declarat Regina De Dominicis, Director Regional al UNICEF pentru Europa și Asia Centrală.

Rujeola are un efect devastator asupra sănătății copiilor, cu consecințe uneori fatale. Aceasta provoacă o slăbire de lungă durată a sistemului imunitar al copiilor, făcându-i mai vulnerabili la alte boli infecțioase, inclusiv la pneumonie.

Cea mai mare rată a cazurilor de rujeolă este raportată în Kazahstan, cu 69 de cazuri la 100.000 de locuitori, însumând 13.254 de cazuri, conform ultimelor date disponibile. Kârgâzstan are a doua cea mai mare rată a cazurilor de rujeolă, cu 58 de cazuri la 100.000 de locuitori, însumând 3.811 cazuri. România, care a declarat săptămâna trecută epidemie de rujeolă la nivel național, are o rată de 9,6 cazuri raportate la 100.000 de locuitori, însumând 1.855 de cazuri.

Creșterea numărului de cazuri de rujeolă este cauzată de o scădere a acoperirii vaccinale în întreaga regiune. Scăderea cererii de vaccinuri – în parte alimentată de informațiile false și neîncrederea care s-au acutizat în timpul și în urma pandemiei COVID-19, perturbarea serviciilor de sănătate și sistemele fragile de asistență medicală primară sunt unii dintre factorii care contribuie la această situație.

Cele mai recente date arată că aproximativ 931.000 de copii din Europa și Asia Centrală au ratat în totalitate sau parțial vaccinarea de rutină în perioada 2019-2021. În Europa și Asia Centrală, rata de imunizare cu prima doză împotriva rujeolei a scăzut de la 96% în 2019 la 93% în 2022. După ce copiii trec de vârsta la care se administrează vaccinurile de rutină, este nevoie de un efort dedicat pentru asigurarea recuperării vaccinărilor.

Pentru ca fiecare copil să fie protejat, UNICEF îndeamnă țările din regiune:

– Să identifice și să ajungă de urgență la toți copiii, în special la cei care nu au fost vaccinați.

– Să întărească cererea de vaccinuri, inclusiv prin consolidarea încrederii.

– Să acorde prioritate finanțării serviciilor de imunizare și asistenței medicale primare.

– Să construiască sisteme de sănătate reziliente prin investiții în personalul medical, inovație și producție locală.

UNICEF colaborează cu guvernele, Gavi – Alianța pentru vaccinuri, OMS și alți parteneri pentru a genera dovezi, a identifica copiii nevaccinați cu nicio doză și comunitățile nevaccinate, a înțelege cauzele profunde ale regresului din perspectiva cererii și a ofertei și a evalua cauzele și factorii de risc în funcție de contextul specific. UNICEF utilizează aceste dovezi pentru a dezvolta și a pune în aplicare strategii de sprijinire a guvernelor din Europa și Asia Centrală pentru imunizarea fiecărui copil.

Datele pot fi accesate aici: https://www.who.int/teams/immunization-vaccines-and-biologicals/immunization-analysis-and-insights/surveillance/monitoring/provisional-monthly-measles-and-rubella-data


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol