19 aprilie 2024, 13:43

RAR descoperă 1700 de rable periculoase

Printr-un control amănunțit, Registrul Auto Român (RAR) a verificat peste 30.000 de vehicule, iar  aproximativ 1.700 prezentau pericol iminent de accidente (6%), iar jumătate erau neconforme.

Printr-un comunicat, RAR a precizat că: „Aproape 1700 de vehicule verificate tehnic în trafic de inspectorii RAR, în prima jumătate a acestui an prezentau pericol iminent de accidente. Registrul Auto Român a verificat din punct de vedere tehnic în trafic, în primele 6 luni ale lui 2018, 33.726 de vehicule, la nivelul întregii ţări, iar în urma controalelor s-a constatat că aproape jumătate dintre acestea erau neconforme. La nivel national, aproximativ una din 10 maşini trase pe dreapta de poliţie şi verificate de RAR poluau peste limita legală admisă. În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în primul semestru al lui 2018 au fost aplicate peste 11 mii de amenzi contravenţionale, au fost retrase 8.480 de certificate de înmatriculare şi reţinute 258 de permise de conducere”.

Directorului general al Registrului Auto Român, ing. George Adrian Dincă, a menționat că rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni: „În situaţia în care una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele RAR din ţară”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol