28 aprilie 2024, 6:42

Răsturnare de situație în cazul Halep? Mouratoglu și echipa sa și-ar fi asumat întreaga răspundere

Simona Halep este prezentă la Lausanne, acolo unde își dispută meciul carierei. Campioana noastră se află în cea de-a doua zi de audieri la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, acolo unde speră la o reducere a pedepsei, după ce a fost suspendată din tenis pentru 4 ani. Patrick Mouratoglou a fost audiat și el în cursul zilei de joi.

Potrivit Antena 3, Patrick Mouratoglou și Candice Gohier au fost la audieri și și-au asumat întreaga responsabilitate pentru proba pozitivă la Roxadustat a Simonei Halep. Conform aceleiași surse, mărturia francezului ar putea schimba întregul curs al acestui proces care s-ar traduce prin înjumătățirea pedepsei sau chiar anularea acesteia.

„Faptul că Academia Mouratoglou, prin Patrick Mouratoglou, şi-a asumat faptul că i-au prescris un medicament sau un supliment care, până la urmă, s-a dovedit a fi contaminat, este un pas înainte. Nu ştiu în ce măsură judecătorii vor ţine cont de acest lucru, pentru că Simona a avut posibilitatea să declare acest supliment şi în momentul în care i-au fost preluat testul anti-doping în anul 2022 şi la prima audiere”, a declarat Daniel Dobre, fostul antrenor al Simonei Halep.

Patrick Mouratoglou a părăsit tribunalul după doar 23 de minute de audieri, au anunțat sursele PRO TV. Acesta a fost urmat la scurt timp de Candice Gohier, fosta fizioterapuetă a Simonei, care a plecat în jurul orei 10:15.

„Candice, ce ne puteți spune? E vina dumneavoastră? Ce mesaj le transmiteți fanilor Simonei Halep?”, au fost întrebările puse de reporterii sursei citate. Nici Mouratoglou, nici Gohier nu au oferit vreo declarați, iar timpul scurt petrecut de ambii la audieri a surprins pe toată lumea, scrie Eurosport.

Apariția-blitz a lui Mouratoglou în fața arbitrilor TAS a fost explicată pentru Euronews România de către avocatul în drept sportiv, Sabin Gherdan: „Sunt două variante pe care le-aș putea considera drept concluzii la această situație: ori nu a vrut să declare foarte multe, ceea ce este puțin probabil, ori întrebările arbitrilor au fost directe și simple, iar audierea a durat foarte puțin, iar completul de arbitri s-a considerat lămurit în privința aspectelor care îl vizează“.

Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de 4 ani din tenis, după ce a ieșit pozitivă la testele antidopind de la US Open 2022. Fostul lider mondial își caută dreptatea la TAS, iar în perioada 7-9 februarie are loc procesul unde ar putea beneficia de o reducere a pedepsei.

Procesul Simonei Halep la TAS a început miercuri dimineața, la 10:30, zi care s-a încheiat după 9 ore de audieri. Mai mulți jurnaliști au fost prezenți la intrarea în sediul Tribunalului de la Lausanne, dar fostul lider WTA nu a putut să dea vreo declarație, urmând a își explica punctul de vedere abia după verdictul final.

Joi, Halep a revenit la Tribunal pentru a doua zi de audieri. Românca a fost extrem de zâmbitoare, spre deosebire de antrenorul cu care a lucrat ultima dată în circuitul WTA. Patrick Mouratoglou a apărut cu o față extrem de serioasă și a fost luat la întrebări de jurnaliști.

„Vă asumați toată vina?”, a fost întrebat Mouratoglou de repoteri, așa cum reise din imaginile publicate de Antena 3 CNN. Francezul nu a oferit niciun răspuns.”Credeți că Simona va câștiga?” și „Aveți încredere în această instanță?”, au fost celelalte întrebări adresate antrenorului.

Pe lângă Mouratoglou, vor mai depune mărturii și Candice Gohier, fizioterapeuta de la Academia Mouratoglou care i-ar fi recomandat Simonei să ia suplimentul contaminat, dar și un alt anagajat al Academiei, anunță Euronews. Sursa citată speculează că ar fi vorba despre Frederic Lefebvre, directorul departamentului de pregătire fizică.

Chiar dacă audierile se vor termina vineri, un verdict va fi dat, cel mai probabil, după câteva săptămâni în care judecătorii vor trece în revistă, în detaliu, întregul caz, pentru a soluționa cât mai corect speța.

Câştigătoare la Roland Garros în 2018 şi la Wimbledon 2019, Simona Halep „va fi prezentă” la audierea de la Lausanne, unde părţile, martorii şi experţii vor fi audiaţi fie personal, fie prin videoconferinţă, a anunţat, marţi, TAS, într-un comunicat: „Întrucât niciuna dintre părţi nu a solicitat o audiere publică”, procedura se va desfăşura cu uşile închise, începând de miercuri, de la 10:30 (ora României), până vineri, aproximativ la 16:30 (ora României), fără ca Simona Halep să comunice din partea ei, înaintea unei sentinţe care va fi pronunţată la o dată încă necunoscută, precizează TAS.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol