15 septembrie 2024, 20:40

Rata inflației depășește 5%, după scăderi constante de la începutul anului

Rata inflației a crecut la peste 5% în luna iulie, după ce aceasta a înregistrat scăderi constante de la începutul anului. În iunie, inflația scăzuse la 4,9% și atingea cea mai mică rată din ultimii trei ani. Schimbările pentru anumite taxe și creșterea salariului minim au afectat, însă, rata inflației, iar creșterea ar putea continua și pentru luna august.

Conform datelor Institutului Național de Statistică, inflația în România a ajuns la 5,4% în iulie, după creșterea nivelului IPC (indicatorul ratei inflației la nivel național) și IAPC (indicatorul pentru inflația la nivelul statelor UE). Principala cauză pentru această schimbare este creșterea accizei pentru combustibili, ce a majorat prețul la pompă al benzinei și motorinei.

 

 

Totuși, experții spun că și mărirea salariului minim pe economie a schimbat rata inflației, iar asta ar putea însemna că și în luna august trendul de creștere s-ar putea menține. În toamnă, după perioada de concedii și după ce economia revine la capacitate normală, inflația ar reveni la sub 5%.

Inflația din iulie e doar o fotografie de moment, e posibil ca în august să asistăm la noi creșteri semnificative, inflația să ajungă la peste 5.4% în condițiile în care vom vedea din ce în ce mai puternic influența costurilor cu carburanții și a creșterii salariului minim pe economie. Singura veste bună e că, probabil în toamnă, pe fondul reluării activității economice, e posibil ca inflația să se tempereze, să ne întoarcem la 4.8-4.9%”, a declarat economistul Adrian Negrescu pentru Digi24.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol